Shoricika's Blog

Cine își dă cu părerea

2012-01-21T01:59:00.000+02:00

Răspuns: toți idioții, în mare parte cu dosare penale pe rol. Asta văd la televizor în ultimele zile, când toată lumea despică protestele în patru și știe ce trebuie făcut pentru a scoate țara din rahat. E bine că măcar televiziunile fac rating de pe urma celor ca îngheață la Universitate pentru o cauză și un viitor care nu le aparține. Democrația este a celor care și-o permit.

Românul și poezia

2012-01-21T01:57:00.001+02:00

Nu mai pot cu atâta originalitate la mitinguri. Știu că românul s-a născut poet, dar în loc să ”producă” atâtea sloganuri anti-băsiste, cei inspirați ar putea cugeta asupra unei idei de afaceri, a unei campanii publicitare sau, mai bine, la planul măreț de a-și căuta un loc de muncă. Asta în cazul în care manifestele nu sunt ”produse” contra-cost de oamenii de casă ai partidelor. Ultima varianta îmi pare cea mai plauzibilă și ne întoarce la altă vorbă românească. Aia cu pâinea și circul...

Bubițe

2012-01-21T01:49:00.000+02:00

Mă lăudam acum o săptămână că am fost în stare să mă vopsesc singură. Odată cu culoarea nouă la păr s-a instalat și o iritație pe față. A pornit de pe frunte și din zona urechilor, adică fix de unde pielea a fost în contact cu vopseaua. Acum s-a extins pe barbă și pe obraji. Îmi simt tenul foarte uscat și solzos. Nu bag mâna în foc că e de la vopseaua de păr. Se poate să fie din cauza aerului foarte rece sau a cremei de față pe care, din cauza că m-am grăbit, am uitat să o mai aplic dimineața. Mâine merg să îmi iau un tratament intensiv de hidratare, în speranța că fața mea de crocodil va redeveni cea de scorpie catifelată.

Relax, take it easy. Cu colegul Adi de la masaj

2012-01-20T22:00:00.000+02:00

A trecut și ziua Omului, eveniment care a avut loc ieri. În afară de un catering în toată regula (pentru redacție), am vrut să îi fac și surpriza unei vizite neașteptate la spa. Ușor de zis, greu de găsit loc.

M-am apucat de căutări pe net, excluzând, din prima, Eden Spa, unde am fost și am plecat mai nervoasă decât înainte de sesiunea de detensionare musculară. După vreo 30 de minute de stat pe telefoane, am ajuns la concluzia că românii sunt cel mai stresat popor. Altfel nu-mi explic cum de peste tot nu mai era loc pentru un pic de frecare de mușchi.

Într-un singur loc, la Magnolia Spa (undeva aproape de casă, prin Rosetti), tanti recepționeră părea determinată să mă câștige de clientă. Chiar dacă nu mai aveau locuri, ea tot încerca să mă motiveze pentru altă dată, în ciuda faptului că i-am explicat că e pentru o aniversare cu dată fixă. Ea nu și nu.

Nici nu am mai apucat să fac gluma aia în care întreb dacă masajul indian îl face o indiancă și cel thailandez, o thailandeză. Mi-a expus direct programul liber al ”colegului Adi”, pentru a mă decide. Ce cadou mai e și ăsta dacă de ziua Omului l-aș fi pus să fie ”frământat” de un bătrănel cu chelie (așa mi l-am imaginat eu pe maseur), pe nume Adi?!

PS: Omul mi-a zis că data trecută când a fost la spa-ul ăla, profesau la masaj două grase. A rămas uimit că acum au și un bărbat și a convenit și el că trebuie să fie un bătrânel. În speranța că e la fel de forțos ca grasele, a zis că se gândește să meargă acolo în weekend.

Huoooooo!

2012-01-15T20:38:00.001+02:00

E a treia seară în care România are revoluție la televizor. Vreo 200 de oameni de treabă, vreo 500 de pesediști și peneliști și vreo 400 de huligani. Rezultatul: noi am închis taverna mai devreme, de teamă că vreun nebun o să ne spargă vitrina.

Acum am vorbit la crâșmă, unde lumea era un pic agitată pentru că în dreptul străzii Blănari, pe bulevardul Brătianu, vedea flăcări și poliție. Acum au tras grilajul și șușotesc la bucătărie, în timp ce curăță oalele. Sunt convinși că o să se transforme totul într-o revoluție însângerată și că vânzările la tavernă o să scadă. Fiecare cu grijile lui...

PS: Ca urmare a numărului mare de protestari care și-au făcut azi veacul prin centru, vânzările de la tavernă au fost mai mari și am rămas fără caracatiță.

Revoluția de la televizor - semi LIVE TEXT

2012-01-14T19:19:00.002+02:00

Fiecare cere ce-l doare: unul e cu pancarda de la protestul cu taxa auto, altul e cu cei 25% din salariul bugetarilor, cei mai bătrâni, cu drapelul găurit. Cum e obiceiul la români, fiecare cu ce-l doare, nici unul nu poate spune motivul exact pentru care stă în stradă și urlă.

Unul cu glugă cu blăniță de vulpiță se plânge că și-a luat mașină nouă și că nu vrea să plătească nici un fel de taxă pentru ea. Îi e lene să meargă până la Cotroceni, o arde pe la Universitate, apoi merge la o bere cu băieții, în centrul istoric, să le spună cum a fost la miting și cât de rău e Băsescu.

Ajunși în fața Palatului Cotroceni, protestarii stau un pic și se agită. Dintr-o dată, mulțimea plictisită se sparge și o ia la picior înapoi în Piața Universității, că acolo sunt mai multe televiziuni, e zonă centrală, mai vine lume, e lumină, a adus unul un casetofon, e distracție.

Apare live și domnul Andrei Marga. Fără opinia lui, nu știam de ce e lumea iritată. Evident, vorbește de vreo zece minute, dar încă nu poate enunța o idee despre motivele protestului. Sunt toate, de fapt: de la prezența jandarmilor, la legi nedezbătute, la democrația prost-înțeleasă, până la intelectualii care nu vor să intre în gâlceavă.

Dacă aș fi fost organizator de mitinguri, aș fi făcut acum un număr unde cei care urmăresc revolta de la televizor, dar nu vor să iasă să în frig, să dea un sms de susținere, cu câte 3 euro bucata. Măcar așa ar avea cineva beneficii clare de pe urma gloatei. Întrebarea, gen OTV: Ce credeți despre proteste?

Creion, pix sau stilou?

2012-01-14T16:04:00.001+02:00

Port mereu cu mine agenda unde am mereu de notat ceva, de verificat informații și de adăugat notițe. Mi-e foarte ușor să o scot rapid din geantă, dar îmi ia incă vreo două minute să cotrobăi după un pix. La un moment dat scriam cu un stilou care îmi plăcea foarte mult, dar pe care l-am scăpat și i-am strâmbat penița. Acum scriu cu ce apuc, dar m-am decis să îmi găsesc din nou o unealtă preferată. Dacă tot urmează să merg la cumpărături în zilele următoare, o să fiu cu ochii și după pixuri și stilouri. O să vă spun ce am ales...

Despre dezbaterile publice și revoltele vremurilor noastre

2012-01-14T12:33:00.000+02:00

M-am trezit astăzi mai târziu, pentru că ultimele zile au fost haotice la muncă și am recuperat la capitolul Somn. Oricum, când am deschis televizorul, prima mea impresie a fost că am pierdut protestul secolului. Răscoala de la 1907 cred că a fost copil mic pe lângă măcelul in fața Palatului Cotroceni (unde oricum, la ora aia cred că nu mai era decât personalul de la pază).

Apoi am aflat că proiectul de lege fusese oricum retras, deci miza reală nu mai exista. Cum se întâmplă mereu, trebuia cerută o demisie. A președintelui, normal. Mami era cea mai revoltată. Ea nu îl place pe Băsescu de nici un fel și e cea mai aprigă în dispute. Tot ea habar n-avea despre ce s-a propus pentru sistemul de sănătate. ”Unde e dezbaterea publică?”. Pe site-ul Ministerului Sănătății, la sediul Ministerului, la Prefecturi, oriunde te-ai fi dus, cineva te-ar fi putut ajuta cu o informație legată de proiect. Normal, pentru asta trebuia să faci un efort: să te deplasezi și să te intereseze.

Nu mă înțelegeți greșit, nu am nici o treabă cu oamenii care au ieșit aseară în stradă. Nu cu cei 100 de oameni cinstiți care au ieșit pentru convingerile lor. Eu am ceva cu pesediștii care au stat în primul rând, care au pregătit crucea și care, fix în drumul spre Cotroceni, au dat start conferinței de presă. Peneliștii n-au avut ce să facă: era momentul colegilor din USL, ei se străduiseră și aveau oameniii în fruntea gloatei. Antonescu e însă acum la televizor, recuperând și el, în urma lui Ponta. E același discurs doar că, poate, aseară, șeful liberal a fost prea comod să se mobilizeze . Cum a zis însă și Silviu Prigoană (sau asta am înțeles eu că a vrut să transmită), era un moment perfect pentru orice opoziție să se mobilizeze și dacă democrații ar fi fost ei contra Puterii, protestul ieșea mai mare și mai mișto.

Aștept ca peste câteva luni, să ne aducem aminte de ”zecile de mii” de protestari și de nemiloasa lege a sănătății, de genocidul pregătit României. Până atunci, să nu mai aud pe nimeni că se plânge că își cumpără tifonul, acul de perfuzie sau că e în cautarea unei pile, să îi ușureze drumul spre tratamentul în străinătate al soției sau al copilului. Vrem schimbare, dar să nu se schimbe nimic. Lasă că o să schimbăm regimul în toamnă și o să trăim mai bine, o să avem de toate, inclusiv ambulanța la scară.

PS: Mami cea aprigă nu știa că SMURD ține de Ministerul de Interne și nu de cel al Sănătății.

PS 2: La Sibiu nu a ieșit nimeni la protest?!

PS 3: Îmi place Raed Arafat. Am lucrat cu el și este un profesionist care trebuia tratat cu mai mult respect în cadrul Ministerului Sănătății. Nu cred că el și-a dorit să devină scuza unora pentru un protest mic și rușinos.

Un an și jumătate...

2012-01-13T00:28:00.000+02:00

...a trecut de ultima dată când am fost în Sibiu și, în seara asta, este pentru prima dată când mi s-a făcut dor de Piața Mică, de aleile parcului Sub Arini, de biblioteca Astra și de magazinele de pe centru. Poate pentru că în agitația de la București, în mulțimea de oameni pe care îi întâlnesc în fiecare zi, în planurile care se năruiesc unul după altul, îmi dau seama că la București nu am nici un loc drag. Nu mă refer la căsuța de pe Toamnei, unde mă simt bine, ci la un spațiu în care să pot să mă retrag, să mă golesc de gânduri și de griji și unde să pot sta ore întregi, fără să îmi sune telefonul.

Sierva Maria de Todos Los Angeles

2012-01-09T23:01:00.003+02:00

Ultima dată am vorbit cu Ea înainte de a pleca de la Libertatea. Eram în prag de septembrie și mă chinuiam să închei poveștile medicale, să mă asigur că pacienții ”mei” sunt bine și că nu las ziarul fără vreo exclusivitate. Ca de obicei, mi-a răspuns cu un ton calm: ”Draga mea, Oana”. M-am simțit stingheră că, din mulțimea de jurnaliști, m-a ținut mereu minte.

Am povestit nimicuri și, ca de obicei, m-a sfătuit să nu cad în plasa senzaționalului care te face să te folosești de oameni pentru a obține un titlu bun. Am întrebat-o ce mai face, dacă are timp să ne vedem, să mai stăm de vorbă, să îmi insufle un aer proaspăt pe care doar discuțiile noastre reușeau să o facă.

Simțeam să îi spun că urma să fie ultima întâlnire medic-jurnalist, dar nu m-a lăsat inima să îi dau vestea prin telefon. Mi-a spus că nu e la spital, că e în concediu medical. Am întrebat-o dacă e bolnavă, dar m-a asigurat că nu este nimic grav și că are nevoie doar de puțină odihnă.

N-am pus la îndoială spusele ei și am mers mai departe, simțind mereu lipsa e-mail-urilor cu mesaje de prietenie pe care le primeam în fiecare săptămână de pe adresa ei virtuală. Fie că erau cazuri medicale din care să învăț, fie mă anunța că am mai cunoscut un sibian la București sau că are internat un caz extraordinar, un copil care a impresionat-o și pentru care luptă cu fiecare suflu, să îl vadă plecând acasă sănătos. Nu a mai scris. Am primit doar un mesaj de Crăciun, cu urări de sezon.

M-am gândit la ea când am aflat că bebelușele siameze au fost internate în București. Mi-o imaginam mereu pe Ea, protejându-i de profitori, de presa ahtiată după imagini-șocante sau de părinți neglijenți. Am căutat-o din priviri la fiecare transmisie din fața unității medicale. N-am revăzut-o. Nu mai putea să lupte pentru nimeni, nici măcar pentru ea. Am aflat astăzi că s-a stins, că pentru ea nu a existat nici un tratament miraculos care să o salveze. Foarte puțini au știut de suferința ei care nu a oprit-o de a ura celorlați sărbători fericite și multă sănătate.

Voi păstra mereu amintirea Siervei Maria de Todos Los Angeles. Cea din acea țară specială, ”România noastră, nu a lor”.

”Întreg orașul se umplu de acest parfum ivit din trupul ei neînsuflețit, iar aerul tot deveni albastru azuriu, încât părea că oceanul s-a ridicat deasupra micii insule și a înlocuit cerul , iar oamenii sunt pești și respiră apa. Apoi, dintr-o dată, fluturi mii, toți cu aripi uscate și înnegrite, au apărut trăgând după ei nori plini cu ploaie. Atunci, din spatele mulțimii de curioși, un bărbat rosti: “Până la urmă va ploua ploaia care îmi place mie”, și trecu mai departe zâmbind și umplându-și pieptul cu aer albastru. Mulți ar fi jurat că în acel moment chipul Siervei Maria de Todos Los Angeles a luat pentru o clipă culoarea oceanului Tahuantinsuyu și ca și-a luminat fața cu cel mai frumos zâmbet văzut vreodată de un muritor. Din cer începură a cădea picuri care adunau în calea lor praful cel albastru și sclipitor, îmbrăcând întreaga insulă în culoarea de doliu al Siervei Maria de Todos Los Angeles, în timp ce miile de fluturi cu aripile sfărâmate porniră pe urmele bărbatului fericit că ploua ploaia lui, recăpătându-și cu cât se apropiau de el acel albastru puternic cu care spărseseră fereastra ei cu o seară înainte. Din spatele ploii, zâmbetul ucis de prea multă dragoste al Siervei Maria de Todos Los Angeles se ridica deasupra insulei Collasuyu.”
- Despre dragoste și alți demoni, de Gabriel Garcia Marquez

Teama de cumpărături

2012-01-09T19:02:00.000+02:00

Câștig mai bine decât acum câteva luni, dar îmi permit tot mai puține lucruri. E un paradox care mi se confirmă de fiecare dată când merg la cumpărături. Fie că merg doar la Mega Image să iau de mâncare, fie că merg la mall să mă uit după haine, portofelul mi se golește instantant.

Nu cred că am mai fost demult într-un magazin unde, după ce mi-am pus câteva chestii în coș, să nu mi se încaseze la casă mai puțin de 150 de lei.

Acum câteva săptămâni am plecat de acasă cu vreo 400 de euro și, după vreo două ore de magazineală, abia am rămas cu bani de taxi, să mă întorc cu cele trei plăsuțe în care stăteau, deloc înghesuite, achizițiile mele alimentare și vestimentare. Aveam însă sentimentul că nu am cumpărat decât nimicuri!

S-a scumpit totul chiar așa de mult sau am eu o problemă că arunc banii pe lucruri scumpe și pe nimicuri?

Revistele de femei s-au dus de râpă

2012-01-09T14:44:00.000+02:00

Sună urât ”de râpă”, dar așa zicem noi, sibienii, când ceva se duce în jos. Cam așa stă treaba cu revistele de femei sau de domnișoare. Acum câțiva ani, chiar aveai ce citi în ele, erau articole utile, pe tot felul de teme. Se scria despre relații, despre cum să își impresionezi șefii, ce își trebuie să faci ca să te alegi cu o mărire de salariu, cât este de important să păstrezi o relație bună cu familia, vecinii sau prietenii.

Acum nu se mai scrie despre nimic. Sunt doar haine și pantofi aruncați în pagină, cu preț și cu numele lanțului de magazine unde se comercializează. Toate paginile sunt de fapt reclame la tot felul de produse pe care se chinuie să le grupeze pe tot felul de teme idioate, gen ”femeia fatală la birou” (cine naiba vrea să fie fatală la birou? poate doar alea de la masaj erotic) sau ”10 idei pentru a fi senzațională pe pârtie” (eu dacă aș fi pe pârtie m-aș strădui să am haine călduroase, în care să mă simt bine, nu gecuțe cu sclipici, care nu acoperă nici buricul, dar care au glugă cu blăniță albă).

Cele mai enervante pagini sunt, de departe, cele de ”beauty”, unde orice brand care are ceva bani de dat pe reclamă, este lăudat până la cer. Am încercat și eu câteva din cele prezentate și nu erau atât de bune cum le descriau editorii din revistă. Ba, dimpotrivă, s-au dovedit a fi mari dezamăgiri. Aici aș da exemplu gamele Syoss sau cele de la Elmiplant.

Din dorința de a nu generaliza, recunosc că pe piață mai există câteva publicații pentru genul feminin care nu se încadrează în cele descrise mai sus. Sunt însă prea puține și prea scumpe. Ele intră între-o categorie superioară care are drept target femeia cu un venit de minimum 5.000 de euro lunar (sau cu un bărbat super-potent financiar), altfel nu îmi imaginez cum și-ar permite rochii de 6.000 de euro sau pantofi de la 600 de euro în sus. Și chiar și în aceste reviste, textul este subțire și superficial. Cam ca femeia din România în zilele noastre...

PS: Pentru cele care cred că am fost răutăcioasă în postare, spuneți-mi cu cea ați rămas după ce ați citit ultima revistă de femei pe care v-ați cumpărat-o. Apoi gândiți-vă ce citeați acum câțiva ani, în aceeași publicație.

Model pentru milionarii noștri de carton

2012-01-08T17:41:00.001+02:00

Rinat Ahmetov și Mircea Lucescu (foto: evz.ro)

Sunt de-a impresionată de atitudinea unui om de care am auzit astăzi pentru prima dată, dar care mi-a lăsat cea mai bună impresie. Rinat Ahmetov este cu multe clase peste toți milionarii noștri, atât din punct de vedere financiar, dar mai ales ca om și ca patron.

Ca și fost jurnalist, nu pot decât să mă declar uimită de amabilitatea cestui ucrainean față de presa din România. Deschis încă de la aeroport, a acordat interviu la ieșire, spre deosebire de toate VIP-urile noastre care mereu se strecoară pe ușa din dos, pentru a evita camerele de filmat. A vorbit în limba lui, dar a avut grijă să aibă pe cineva care să îi traducă vorbele, chiar dacă putea să fie sfidător și să lase jurnaliștii să-și bată capul cu traducerea.

Nu a venit însoțit de 20 de cefe late și nu s-a afișat cu nici un bodyguard recunoscut drept unul dintre cei mai mari asasini sau luptători K1 din lume. Nu s-a ascuns în mașină după perdeluțele pe care bogătașii noștri le comandă instant atunci când se urcă într-o mașină, doar-doar să nu le fie invadată intimitatea în mijlocul traficului.

Ahmetov nu a venit încărcat cu daruri din aur sau cu te miri ce aranjament floral pe care cu greu, unul din angajații săi, să se chinuie să-l care în urma lui. I-a adus lui Mircea Lucescu un cadou simbolic, legat de echipa de fotbal pe care o antrenează.

La ieșirea din spital, Ahmetov a arătat încă o dată că are mai mult suflet decât leprele paznici de la Spitalul Universitar, care trăgeau haina jos de pe jurnaliști, pentru a-i opri să se apropie. Imaginile în care ziariștii erau alergați, la propriu, prin fața unității medicare mi-au adus aminte de ce fel de oameni stau la ușa spitalelor din București: persoane parcă puse numai să jupoaie oamenii de câțiva lei, pentru a-i lăsa să-și vadă rudele după ora 17.00, când mai toată lumea scapă de la serviciu, dar programul de vizitare tocmai se încheie.

Milionarul Ahmetov a plecat direct la aeroport, nu a întrebat care este cel mai scump restaurant din București sau unde e clubul cel mai fițos, pentru a-și face de cap, dacă tot a făcut atâta drum.

A, și să nu uit. Astăzi este ziua de Crăciun pentru Ahmetov și, în loc să stea pe o pârtie austriacă, alături de familie sau de oricine îl face pe el fericit, a ales să vină la București, să își vadă un angajat care i-a câștigat și nu i-a trădat încrederea.

Martini only

2012-01-08T17:02:00.001+02:00

Mi-am propus ca anul acesta să renunț la a mai bea chestii care oricum nu îmi plac. Bere nu beau deloc, pentru că îmi displace gustul amărui, iar de la cea dulce, cum este cea cu aromă de cireșe, mi se face rău. Nici cu vinul nu sunt mare prietenă și accept un pahar doar de dragul de a ține companie celor din jur.

Așa mi-am dat seama că singura băutură pe care o comand cu plăcere este Martini Bianco. E dulce, e bun și nici nu te amețește rapid. De aceea am decis că dacă tot o să vreau calorii alcoolice, măcar să îmi placă gustul lor.

În concluzie, anul acesta va fi anul Martini. Martini only!

Dezamăgirea OPI

2012-01-08T16:17:00.001+02:00

Aceasta este nuanța pe care o am

Acum vreo lună am intrat într-un Sephora și mi-am luat o ojă de la OPI. Un roșu spre portocaliu, îmi scapă acum numele nuanței (poate mă ajutați voi să mi-o reamintesc).

M-am săturat să plătesc dublu la manichiură pentru că folosesc lacul lor, așa că mi-a venit mie miraculoasa idee de a lua eu oja și de a mă face acasă. Ei, bine, de când am luat-o am încercat-o de vreo trei ori. Ultima dată, aseară. M-am făcut pe la șapte și am adormit pe la miezul nopții. De dimineață m-am trezit și unghiuțele mele erau pline de urme. La o singură mână! Mda, eu dorm cu o mână sub cap și minunata ojă e atât de sensibilă încât și un fir de păr poate să o strice, la cinci ore după ce a fost aplicată. Ce naiba mai e și asta? Cred că și dacă luam un Farmec cu 7 lei era mai rezistentă!

Ceva sfaturi pentru alt brand? A încercat cineva Orly? Dar Jessica?

PS: Legat de lacuri de unghiuțe, am găsit un blog specializat în așa ceva, unde cele care scriu testează tot ce apare nou și au și poze reale cu nunțele prezentate. Mai multe informații găsiți pe The Daily Varnish.

Am decis...

2012-01-07T15:39:00.000+02:00

...să nu schimb încă template-ul blogului. Am trei motive pentru a lua această decizie:

- nu cred că m-am schimbat așa de mult încât să scriu pe o pagină nouă

- îmi place în continuare rozul

- nu am găsit nimic altceva care să îmi placă și să simt că mi se potrivește.

Dacă vreți ceva nou pentru blogul vostru și vreți să fie și gratis, vă recomand să căutați AICI the best free blogspot templates!

O schimbare...

2012-01-03T16:42:00.002+02:00

...pentru blog. Mă gândesc să încerc un nou layout și m-am apucat să răsfoiesc net-ul pentru idei. Sper să vă suprind plăcut cât de curând...

Lorena Sârbu Hairstyles

2012-01-03T16:32:00.000+02:00

Lorena Sârbu la birou, cu părul șaten

Cea mai nouă poză, realizată după Revelion, la un meci

Azi am descoperit că una dintre româncele pe care le admir și-a schimbat și ea culoarea părului și că este aceeași cu a mea! Este vorba de creatoarea de modă Lorena Sârbu, a cărei activitate o urmăresc de mai mult timp pe pagina ei de Facebook. Mai jos vedeți și poze cu ea de când era blondă cu șuvițe șatene...

PS: Este stabilită în SUA, iar creațiile ei le puteți vedea pe www.lorenasarbu.com.


Lorena Sârbu într-o creație proprie

În New York, toamna trecută

2011 was great, 2012 will be FABULOUS

2012-01-01T22:21:00.001+02:00

Prima zi din 2012 se apropie de final, așa că pot să spun că am intrat cu dreptul în noul an. Un pic mai târziu, am decis să îmi fac și eu bilanțul pentru lunile ce au trecut, dar și rezoluțiile pentru cele ce vor veni. Când trag linie, constat că sunt mulțumită de ce am realizat în 2011, dar că e loc de mai bine și aștept cel puțin un miracol de la 2012...

În ultimele 12 luni...

...am renunțat la blond. Cred că este cea mai vizibilă schimbare și cea pe care am luat-o cu cea mai mare strângere de inimă. Aseară când mă pregăteam de Revelion mi-am dat seama că sunt șatenă și asta m-a întristat un pic. Totuși, a ieșit o culoare frumoasă de care aveam nevoie pentru a-mi da un suflu nou în fiecare dimineață, în fața oglinzii. Mă bucur că nu am mers mai departe și că nu m-am tuns scurt...

...am ieșit din presă. Este de departe mișcarea care mi-a schimbat cel mai mult viața și pe care, deocamdată, nu o regret deloc. Fac ceva cu totul nou, în care fiecare zi îmi aduce ceva nou și pot învăța o meserie frumoasă de la un specialist pe care îl admir pentru echilibrul său. Îmi lipsește adrenalina unei zile pline pe teren, colegii de la ziar și momentele de cometarii mondene. Iubesc cafeaua ce mă așteaptă în fiecare dimineață și serile în care ajung acasă destul de devreme pentru a putea ieși la un suc sau pentru a-mi face, singură, curat în dulapul de haine...

...am pierdut legătura cu niște prieteni, i-am regăsit pe alții și am câștigat unii noi. Zâmbesc la gândul că am petrecut Revelionul alături de o altă familie care, acum doi ani când am pășit în curtea de pe Toamnei, nu credeam să îmi devină așa de apropiată. Tot acum realizez că după trei ani de când sunt în București, Tibișor este mai aproape și am reușit să ne vedem mai des....

...am devenit nașa unui suflețel mic care crește frumos și armonios, devenind rapid un băiețel adevărat. A fost o bucurie imensă când părinții lui ne-au ales pe noi pentru această ”sarcină” nobilă și nu voi uita niciodată freamătul lăuntric pe care l-am avut ținându-l în brațe, în biserică.

...i-am avut aproape pe mami și pe tati. Mai mult ca oricând, anul acesta m-am simțit iubită și protejată de părinții mei care s-au bucurat și s-au întristat alături de mine. Paștele și Crăciunul au fost cu adevărat speciale mulțumită lor.

...am descoperit ce înseamnă să ai o afacere, să ai angajați și plăți de făcut. Am devenit și cârciumăreasă, meserie part-time la care visam când eram adolescentă și care s-a dovedit o mare sursă de griji și de alergătură. Nu am încetat să mă implic nici când situația s-a arătat critică și sper ca Taverna Maria să fie mereu un etalon pentru calitatea mâncării grecești în București.

În 2012...

...voi fi mai înțelegătoare cu cei din jur, în special cu Omul, cu mami și cu tati.

...voi fi strălucitoare.

...voi bea doar Martini, profitând de superbul pahar primit de la Moș Crăciun, special pentru acest răsfăț personal.

...voi începe să scriu mai mult pe blog și, în general.

...voi scoate bassețeii la plimbare. Deocamdată îi plimbă tati în fiecare seară, dar după ce se vor întoarce ei la Sibiu, voi prelua această sarcină zilnică.

...îl voi convinge pe Om să mergem la des la țară, în special în weekend-uri. Voi accesoriza căsuța și voi juca biliard pe săturate.

...mă voi concentra la fel de mult pe a-mi face treaba la serviciu și pe a învăța cât mai mult.

...voi citi mai mult.

...voi găti la micul cuptor abia sosit în căsuța de pe Toamnei și voi face pâinică cu mașinuța specială de făcut pâinici. În ultimele zile am descoprit că e o bucurie să poți oferi celor din jur ceea ce prepari tu, cu dragoste, chiar dacă nu iese mereu ca-n revistă. Cu timpul, mă voi perfecționa.

...voi planta flori în curte și la țară. Chiar dacă va trebui să mă lupt cu cățelușii pentru supraviețuirea lor, merită efortul de dragul de a vedea deschizându-se bobocii dimineața.

...pe plan personal, nu-mi doresc nici o schimbare. Mi-e bine.

Ca să închei, rezoluțiile mele pentru nou an sunt modeste. Aștept ca 2012 să mă surprindă cu lucruri bune, ceea ce vă doresc, din toată inima, și vouă.

Dude, where`s my car?

2011-12-31T00:59:00.000+02:00

Trebuia să se întâmple și în anul 2011 minunea cu ridicatul mașinii, o chestie care văd că își face loc între tradițiile noastre de iarnă. Anul trecut, cu puțin înainte de Crăciun ne-a fost luată mașina din fața blocului unde stăteam și unde nici dacă aveai centura neagră nu reușeai să te bați cu cineva pentru un loc de parcare, că oricum nu erau niciodată libere! Pe un bulevard de blocuri de zece etaje, cele vreo 20 de spații frumos desenate nu prea aveau cum să ajungă decât pentru cei care nu își mișcau niciodată mașina. De aia, Omul ținea Teroarea Roșie în parcarea de la birou și doar când aveam nevoie, o foloseam.

Acum că ne-am mutat la căsuță, avantajul suprem sunt locurile de parcare la discreție. Sau cel puțin așa era până acum câteva luni. De ceva vreme am vaga impresie că sunt alții de pe străzi alăturate care vin și își lasă bolizii în fața fântânii noastre arteziene, în piațeta plică de farmec. În fine, cred că mă abat de la subiect. Ideea că eu încă tot nu am fost în stare să îmi iau carnet de conducere și abuzez de tati pe care l-am transformat într-un mic șofer personal și îl oblig să mă plimbe peste tot. Cum au fost și Sărbătorile, chiar am avut de alergat. Așa se face că ieri seară, după ce a venit să mă ia de la muncă (pe jos aș face 10 minute, cu mașina reușesc performanța de patru minute), am mers la Mega Image. Ca un adevărat expert al șoferiei, i-am zis lui tati să o lase parcată pe mijlocul drumului ”că doar nu s-or ocupa ăștia cu ridicatul tocmai azi, când deja s-a lăsat întunericul”.

Am intrat liniștiți în magazin și timp de vreo 15 minute ne-am încărcat papornițele. La ieșire, am crezut că tati leșină: ”Ne-au luat mașina”. Cred că în primă fază a crezut că ne-a furat-o cineva, dar l-am liniștit rapid când i-am arătat un echipaj de poliție parcat în apropiere. Agenții erau foarte mulțumiți de ”captură” și m-au informat rapid de costuri și de adresă. Sumele i-au făcut din nou rău lui tati care părea în stare de șoc. Poate dacă eram la prima experiență de acest fel, mă panicam și eu, dar fiind a treia oară în sitauția asta, i-am zis să stea liniștit și am mers pe jos până acasă.

Mda, am făcut 7 minute până să intrăm pe poartă, timp în care tati nu a scos un cuvințel. Am stat un pic să se deconecteze și să fumeze o țigară, apoi tot în seara aia am mers să luăm mașina înapoi. Abia când eram la volan și ne îndreptam înapoi spre casă, tati a prins glas. ”Na` că am pățit-o și pe asta în București! E nebunie cu orașul ăsta. Nu-i ca-n Sibiu la noi...”

PS: Nu am ce să reproșez celor cu ridicările. Eram parcați nesimțit de tot, în mijlocul bulevardului. Ca informație utilă, să știți că după ora 20.00 nu se mai ridică mașini în București, dar dimineața se trezesc devreme și se apucă de treabă...

Prima pâine de casă a ieșit comestibilă

2011-12-29T01:31:00.000+02:00

Moș Crăciun a adus la noi acasă și dispozitive complicate de bucătărie (pentru a-mi face viața grea, că știe că am oroare pe ele și că în afară de a le curăța de praf, nu prea mă ating de ele), dintre care unul pare sa pună în pericol relația noastră cu fabrica Titan, unde suntem abonați fideli ai pâinicilor pave. Este vorba de o adevărată mini-patiserie.

Așa cum era de șateptat, prima pâine de casă a fost gătită în echipă, cu mami, cu tati și cu Omul care, de fapt a făcut cea mai mare parte de misiunii ”bucărești”. Eu m-am ocupat de asamblare (adică am pus mașinuța pe masă și am șters-o bine) și de mici indicații...esențiale.

Tati a avut un rol important, că el a tras întrerupătorul pentru alimentare, iar fără mami, care a cumpărat vasele de măsurătoare, nu ne-ar fi ieșit rețeta pe care a urmat-o, pas cu pas, Bucătarul-șef. Cu alte cuvinte, cu toții am fost indipensabili pentru succesul primei pâinici pe care, după trei ore și jumătate de așteptat, am avut onoarea de a o scoate din mini-patiserie. Așa cum era de așteptat, e o pâine bio, cu multă făină de secară și miere de la Sibiu.

Uite ce a ieșit:

Înarmată cu șorț și mănuși, eu am scos pâinica din cuptor

Am uns pâinea cu ulei de măsline. Nu știu de ce, cred că doar ca să arate bine

Prima feliuță de pâine de casă 100% naturală, pregătită pe strada Toamnei

Crăciunul cu Julia Roberts și Hugh Grant

2011-12-27T00:22:00.000+02:00

Nici nu a fost nevoie să mă ridic de pe canapea pentru a vedea TOATE filmele cu Julia Roberts și Hugh Grant (separat sau împreună, tot aceleași genuri abordează) cu care toate televiziunile au bombardat România zilele astea. Bine, bine, doar Pretty Woman a lipsit. În schimb, chiar acum scriu și, cu coada ochiului, urmăresc finalul de la Notting Hill. Așa cum zice și Omul, ”filmul ăsta chiar l-ai văzut de 100 de ori!”. Așa o fi, dar tot îmi mai place!

PS: Pentru prima dată, am văzut Duplicity, un film despre spionaj din care nu am înțeles mare lucru. Chiar și așa, fiind vorba de Julia Roberts, tot într-o comedie romantică s-a transformat pelicula care cred că era menită să fie una serioasă și profundă. Măcar în final rămân tot amândoi, adică iubirea învinge, cum e de așteptat într-un film în care joacă Julia.

Santa Read My Mind

2011-12-25T23:31:00.002+02:00

De când am deschis taverna și mi-am ”donat” laptop-ul pentru a realiza ambianța auditivă grecească, parcă rămăsesem fără mânuțe. Nu mai foloseam calculatorul meu, ce-i drept, dar așa cum se întâmplă cu multe lucruri, îți trebuie exact când nu le mai ai. Așa și eu cu laptop-ul. Exact când aveam de scris mult, în liniște, într-un mediu prietenos, el nu mai era disponibil prin casă.

A fost destul să mă plâng de vreo două ori că nu am inspirație la calculatorul mare, în ciuda fotoliului confortabil și a faptului că e poziționat lângă calculator (aș putea fi obiect de studiu despre cât de multă căldură poate să absoarbă corpul uman), că problema s-a rezolvat. Moș Crăciun mi-a adus un netbook și și șic, pe care încă nu l-am botezat. Trebuie să fiu la fel de ingenioasă, la fel ca și designul lui, semnat de Karim Rashid, one of my favourite industrial designers. Nu știu dacă Moșul știa de preferința mea sau pur și simplu s-a potrivit cadoul. Mai mult, micuțul dispozitiv de scris are culoarea mea preferată și cea în care Karim se îmbracă mai mereu (când nu e îmbrăcat în alb...): ROZ.

Cu alte cuvinte, de acum încolo voi scrie mai mult pe blog pentru că 1. mă simt inspirată, 2. nu mai trebuie să stau la birou pentru a compune postările și, 3. scriu de pe o chestie roz, ceea ce îmi face maaaaareeee plăcere!

Crăciun fericit tuturor și vă doresc să aveți cu toții un Moș Crăciun la fel de atent ca al meu! Mai ales că el nu a primit nimic la schimb...

Back to basics: brown hair

2011-12-25T22:55:00.002+02:00

Vouă, celor de pe blog, v-am ținut ascuns un secret pe care cei din lumea ”reală” îl știu deja de aproape o lună. După șapte ani, am renunțat la părul blond și am revenit la nuanța mea naturală, adică un șaten închis.

Totul a pornit dintr-un impuls, când mă aflam cu mami la cumpărături și am ajuns în fața raftului cu vopsele de păr. Fără să îmi dau seama, mi-a alunecat mănuța pe două cutii de L'Oreal Preference (are un pret undeva in jur de 30-35 de lei), nuanța Tahiti - Dark Brown. Cred că nu m-am uitat prea atent la nunață, ci la faptul că pe ambalaj era o tipă tunsă scurt, franțuzește, foarte sigură pe ea.

La vopsitul efectiv am trecut instant, când am ajuns acasă. Cred că dacă aș fi stat pe gânduri, nu mă apucam de treabă, m-aș fi întrebat dacă iese uniform, dacă o să-mi stea bine, etc.

Așa, pe nepusă masă, am preparat vopseaua și mi-am întins-o pe păr. Când m-am trezit din elanul șatenului era deja prea târziu și nu mai era cale de întoarcere. Din fericire, totul a ieșit perfect și culoarea este uniformă și foarte strălucitoare. Sunt mulțumită de rezultat și toată lumea din jur, mai ales Omul, este foarte încântată. Poate cel mai frumos compliment l-am primit de la Tibi, care, atunci când m-a văzut, mi-a spus că arăt exact ca în liceu.

În zilele următoare o să încerc să revin pe blog cu o poză recentă. Sper să am ceva timp mâine pentru ea...

PS: Într-un fel, am ales varianta ”Sau...”, mai ales când îl ondulez ;)

Începutul unui Crăciun perfect: ACASĂ

2011-12-23T21:32:00.002+02:00

Ultimele zile ale anului 2011 se scurg rapid. După trei ani de când m-am mutat în București, este primul Crăciun în care simt că aici sunt acasă. Mi-am dat seama că termenul nu se referă la un loc geografic, la orașul natal sau la o casă sau la un pat familiar.

Cei pe care îi iubești pot să transforme orice spațiu într-unul în care să simți că vrei să rămâi pentru totdeauna, în care ai o stare de exaltare și în care parcă nimic nu te poate atinge.

Vă doresc vouă, tuturor care citiți aceste rânduri, să fiți Acasă de Crăciun, indiferent unde este Acasă pentru voi.

Sau...

2011-11-21T21:43:00.001+02:00

... să optez pentru un look mai actual al Victoriei Beckham?
Foto: The Daily Mail

Imi vine sa ma tund scurt

2011-11-21T21:30:00.001+02:00

Da, știu! Din cele patru poze, două sunt cu Victoria Beckham. Era de așteptat, nu?

Se anunță o iarnă perfectă

2011-11-20T23:56:00.001+02:00

Sunt destul de solicitată în toate părțile și îmi găsesc cu greu timp să mai postez aici, odată ce mă mai ocup de încă două bloguri.

Am intrat doar să vă dau o veste bună. Iarna aceasta va fi perfectă, la fel ca și cea de anul trecut: mami și tati vor fi cu mine la București, împreună cu Bubunaki. Deocamdată au venit doar băieții, dar marți vine și mami și facem gașcă mare.

O să încerc să îmi găsesc timp să stau mai mult cu ei. Tot anul le duc dorul și grija și acum, că o să fie lângă mine, o să mă simt foarte norocoasă. Abia aștept să strânegm frunzele împreună, să mergem la cumpărături, să mă răsfețe cu sărmăluțe și cu ochiuri cu multă sare (așa cum îmi plac mie), să îmi spună ”noapte bună” și să mă trezesc în mirosul cafelei pe care doar ei știu să o facă așa cum îmi place (super-dulceeeee)...

În momente ca acestea îmi dau seama că, indiferent ce faci în viață, părinții sunt cei care îți rămân alături de-a lungul timpului, indiferent cât călătorești, unde te decizi să trăiești și ce alegi să faci în viață. Ei sunt mereu acolo să te ajute să își îndeplinești visul pentru că visul tău este și visul lor.

O carte

2011-11-14T17:05:00.001+02:00

Cum zilele mele sunt mereu agitate, am decis să îmi însemnez experiența mea la Casa Regală. Voi face acest lucru pentru ca, la un moment dat, totul să se regăsească într-o carte pe care sper că o veți citi cu plăcere. Va fi interesantă, credeți-mă pe cuvânt!

Trec la diacritice

2011-11-14T17:03:00.001+02:00

De acum înainte, cu micile excepții în care nu voi tasta de la calculatorul meu, voi scrie cu diacritice. Cred că aceasta este o datorie față de limba română.

Maine e o zi grea

2011-10-24T23:02:00.000+03:00

Pentru cei putini care stiu unde lucrez acum, e clar ca maine va fi cea mai grea din ultima perioada. De cateva zile sunt tensionata, insa imi dau seama ca nu pot face nimic. Oricat am citit, oricate lucruri am aflat, oricate documente am strans, ele nu au puterea de a lupta cu puterea banului si a coruptiei. Este pentru prima data cand ma simt neputincioasa in fata minciunii.

PS: Ca dovada ca undeva, Sus, se lucreaza pentru cei corecti, ieri, dupa ce au facut reclama toata ziua la interviul cu Margareta si Duda, la ora 18.00 s-a intrerupt emisia Realitatea TV. Aceeasi realizatori ne dadeau asigurari, acum cateva zile, ca ne vor sprijini pentru dezvaluirea adevarului, iar acum nu au licenta pentru a emite. Dumnezeu nu loveste cu parul...

2005

2011-10-22T18:35:00.000+03:00

No news

2011-10-22T18:34:00.000+03:00

26

2011-10-01T17:00:00.001+03:00

Azi :)

Dilema varstei mele

2011-09-30T02:57:00.003+03:00

tr-o noapte epuizanta, in care am scris de zor si am aranjat noul meniu pentru Taverna, m-a lovit gandul ca peste doar doua zile mai imbaranesc, in buletin, cu inca un an. Prea ocupata cu toate lucrurile pe care incerc sa le fac (nu stiu cat la suta reusesc sa finalizez), nu am avut timp sa reflectez prea bine la anul ce tocmai il inchei.

Fata de acum 12 luni, viata mea este altfel, intr-un fel, si exact la fel daca ai in vedere alti parametri de masurare. In fiecare zi fac altceva, dar apoi ajung in aceeasi casuta cu bassetei. Ies mai putin in oras si am mai putini prieteni cu care comunic mai des.

Vorbesc mai putin cu mami si cu tati, dar ii vad mai mult si vom petrece iarna impreuna, la Bucuresti. Cred ca este gandul cel mai linistitor pe care l-am avut in ultimul an.

Ca si persoana, am devenit mai rece si mai rea. Nu mai tolerez greselile ( majoritatea intentionate) celor din jur si imi concentrez eforturile sa nu gresesc chiar eu. Imi ramane prea putin timp sa ma mai intreb "ce ar fi fost daca...?".

Pe zi ce trece simt ca ma indepartez tot mai mult de mine, de ceea ce eram acum cativa ani. De cea mai mare parte din schimbari sunt multumita. Mai trebuie doar sa imi gasesc ritmul si sa ma armonizez cu viata care ma ia prin surprindere si nu ma lasa sa ma opresc si sa ma intreb: ce ar trebui sa fac la 26 de ani?

Si, la fel ca in fiecare an, va dezvalui melodia varstei mele. De data aceasta, cantecelul vine un pic mai devreme, la doar o ora dupa ce l-am descoperit si m-a "lovit": Shoulda - Jamie Woon

LYRICS

Walked when I shouda' run
Run when I shouda' walked
And don't I know
And don't I know

Walked when I shouda' run
Run when I shouda' walked
And don't I know
And don't I know

You get inside me
even when you aint beside me
and I go into hiding
And I know I'll never leave it alone.

Another round of "if only"
Of all the ways you could hold me.
How I'd take time going slowly.
All the time that I did on my own.

Still I walked when I shouda' run
Run when I shouda' walked
And don't I know
And don't I know

Well, I walked when I shouda' run
Run when I shouda' walked
And don't I know
And don't I know

And your heads in the ocean
Too deep to know where you're going,
hoping time will be frozen
and you'll end up where you really belong

But the days keep on rolling.
We live in different moments.
And the hurt is unfolding
Every day that we do and don't.

Stilll, I walked when I shouda' run
Run when I shouda' walked
And don't I know
And don't I know

Well, I walked when I shouda run
And I ran when I shouda walked
And don't I know
And don't I know.

Signs for what's been..
signs for what'll be......

Mai vesela

2011-09-19T18:28:00.000+03:00

Este ora 18.27 si plec de la munca. Merg acasa sa stau in pat, sa citesc si sa urmaresc oamenii de la taverna pe camere. Life is great!

PS: Cred ca in drum spre casa ma opresc sa-mi iau cea mai mare inghetata de la magazin.

Big Change

2011-09-19T00:48:00.000+03:00

Am o veste mare pentru cei cu care nu am mai vorbit de ceva timp: mi-am schimbat job-ul. Cu alte cuvinte nu mai lucrez in presa, ci intr-un domeniul tangential, PR. De fapt, e un pic mai mult decat comunicare si lucrez pentru/cu persoane de la care imi place ce invat si sunt inca in faza in care absorb informatia ca un buretel. Cea mai buna parte e ca m-am apucat de citit si ca am aflat atatea lucruri noi intr-un timp foarte scurt, ceea ce aproape ca ma sperie.

Imi e dor de ziar, de fostii colegi, de pauzele noastre din fata trustului si de cafelutza de dimineata. Nu stiu daca voi mai gasi vreodata adrenalina pe care doar cele mai importante stiri mi-au putut-o da.

Ma uit in urma si imi vin in minte evenimente care m-au marcat enorm. Unele au fost vesele, altele triste, dar toate reale si puternice. Stiu ca poate parea ciudat, dar de fiecare data cand vad un bebelus mic, in fata ochilor imi revine imaginea copilasilor arsi de la Giulesti. Cred ca acesta este momentul care m-a marcat cel mai mult pana acum si peste care nu stiu daca voi putea trece vreodata.

La ziar am invatat din dramele oamenilor. Am invatat ca poti pierde totul intr-o secunda si ca mai presus de orice este sanatatea. Port in suflet fetisoarele a doi baietei care s-au nascut fara sansa, Andrei si Daniel. Doua inimioare in doua trupsoare unite si pentru care un miracol nu a fost posibil. Resimt inca regretul de a nu fi facut mai mult si lacrimile amare ale unui salon micut, impodobit cu un bradut de plastic si o muzica domoala pe care imi place sa cred ca o puteau auzi.

Zambesc trist atunci cand ma gandesc cat de mult m-am schimbat in ultimii trei ani, cate lucruri am pierdut, cate am adunat in mine. Chiar si asa, uitandu-ma in urma nu as schimba nimic. Fiecare clipa de la ziar a fost unica si, pe zi ce trece, devine un capitol deschis, in care ma voi intoarce atunci cand imi simti ca vreau sa traiesc din nou.

Ma pregatesc de botez

2011-08-07T21:43:00.000+03:00

Vi-l prezint pe Tudor, baietelul pe care il voi crestina pe 20 august. Deocamdata am reusit sa ii iau doar costumasul si paturica pe care o sa il pun cand il scoate preotul din cristelnita. Mai am multe de luat si cam doua saptamani pana la marele eveniment. Sper sa fiu cea mai buna nasa din lume desi pana acum, din cauza timpului limitat, nu prea mi-am dovedit calitatile. O sa ma straduiesc mai mult. Promit!

Tudor e rocker de mic

Ce alegi? Te multumesti sau mergi mai departe?

2011-08-07T01:09:00.000+03:00

De ceva timp am dezvoltat o teorie pe care realitatea mi-o confirma zi de zi. Este vorba de iubiri mai mari sau mai mici. Cum stii ca ai gasit idealul, cum ajungi sa cauti la nesfarsit ceva ca, in final, sa regreti ce ai lasta in urma?

O filozofie de-a mea vorbeste de iubiri mari si iubiri mici. Numarul lor nu conteaza, ci doar succesiunea lor. De fapt, nu. La un moment dat conteaza si frecventa lor sau, in unele cazuri absenta sau excesul lor.

Eu consider ca viata ne ofera iubiri mici si iubiri mari, in functie de intensitatea sentimentelor, alimentate de circumstante, varsta, etapa, etc. Asa se face ca daca pornesti la drum cu o iubire mica, tie ti se pare colosala. Daca urmatoarea e medie, adica un pic mai mare, atunci tie ti se pare de o diferenta uriasa. Nu mai vorbesc de succesiunea iubirilor mici-mici care sunt finalizate de o iubire mai mare (nu neaparat mare), dar care, prin comparatie, ti se pare cea ideala. In acel moment simti ca ai gasit persoana potrivita, sufletul tau pereche.

Ce te faci insa daca incepi, din start, cu o iubire mare, care te consuma si care iti ofera totul. Apoi ai impresia ca poti gasi ceva mai bun, dar gasesti apoi doar iubiri mai mici. Cel mai probabil ramai in trecut, cu gandul la ce ai avut, dar si cu speranta ca vei regasi acel ceva care te completa.

Intrebarea pe care ne-o punem cu totii este: traiesc cea mai mare iubire pe care viata mi-o poate oferi sau este loc de mai mult? Raman cu iubirea mea ce pare mare (comparativ cu trecutul) sau caut, in continuare, acea flacara pe care s-ar putea sa nu reusim vreodata sa o aprindem? Dar daca iubirea de acum e medie spre mica fata de ce am trait pana acum, dar usa trecutului e inchisa?

Nu stiu daca vreunul dintr evoi are raspuns. Eu sigur nu, insa mi se pare o teorie fascinanta, pe care o expun tuturor celor trec prin momente mai grele. Depinde de ei/ele sa aleaga daca fac compromisul de a se multumi sau merg mai departe, riscand sa nu gaseasca niciodata ceva mai buna decat acea iubire lasata in urma...

Dupa multa gandire amoroasa merge Mumford and Sons - Winter Winds:

Fiinta firava

2011-08-07T00:50:00.000+03:00

Acum vreo cateva saptamani eram intr-un mare impas, iar o prietena incerca sa ma linisteasca spunandu-mi ca o relatie e asemeni unei fiinte mici, plapande. Ea are nevoie mereu de grija si cand unul din cei doi o neglijeaza, ea ajunge sa depinda doar de celalalt partener. Iar cand amandoi se concentreaza asupra ei, micuta fiinta se poate sufoca. Cel mai bine ar fi ca sufletelul sa primeasca un pic din ambele parti.

Comparatia mi se pare cel putin geniala asa ca am decis sa v-o impartasesc si voua. Prietena care ma ajuta mareu sa trec peste micile/marile mele dileme este Mirela.

Voi mai faceti poze?

2011-08-07T00:29:00.001+03:00

Observ ca de cativa ani nu mai fac poze. Inainte eram innebunita sa ma imortalizez dar acum parca nu mai imi vine sa stau pentru a fi fotografiata. S-a dus moda asta?

Hours Away

2011-06-27T02:29:00.002+03:00

Pe la 15-16 ani planuiam sa merg la Berlin pentru ceva ce nu mai exista astazi: Love Parade. In cateva ore voi ajunge intr-un final la ingerul auriul al raverilor. Este singurul lucru pe care tin sa il vad in capitala Germaniei. De dragul vremurilor de demult voi bea un gin mare si sec. Amar si dintr-o data, la fel ca-n Hard Rock-ul de pe-atunci.

Remember Marusha?

Still think Members Of Mayday RULE

You Can't Stop Us

Si ultima, de la Raverita Goa

Slabita...

2011-06-25T12:36:00.000+03:00

Voi reveni sa va povestesc cum in 10 zile am facut si am vazut mai multe decat tot anul asta! Deocamdata ma roade ca am slabit foarte mult si vad in poza asta ca sunt mai trasa la fata ca niciodata. O astept pe mami de la Sibiu sa imi faca papica si sa ma puna pe picioare.

Country Feeling

2011-06-03T00:25:00.002+03:00

De fiecare data cand ascult o melodie country, gandul imi fuge la micutul orasel canadian Iroquois Falls, unde toata lumea parea sa iubeasca muzica asta. Mi-aduc aminte cat de linistiti erau oamenii acolo, cum aveau timp pentru toate, cum se enervau foarte greu si le trecea la fel de usor. Cand m-am decis sa ma intorc acasa speram ca voi regasi, intr-o zi, viata de acolo...aici. Au trecut aproape opt ani si, in afara de faptul ca mai ascult melodii care sa ma duca pe malul lacului unde pasc elanii, nimic altceva nu mai e la fel ca-n Iroquois Falls.

Tim McGraw - Just To See You Smile

Faith Hill and Tim McGraw - I Need You

Shania Twain : Whose Bed Have Your Boots Been Under ("The Woman in Me" 1995)

Josh Turner - Soulmate

Unde ti-ar placea sa dansezi?

2011-06-02T20:23:00.001+03:00

De fapt, nu conteaza. Daca asculti melodia asta o sa-ti dai seama de ce!

Moby - I love to move in here

Catre toata lumea

2011-06-02T20:15:00.002+03:00

Pe mail am 31 de mail-uri nefinalizate. Probabil ca nu le voi mai trimite niciodata, dar totusi le pastrez.

La un pas sa inchid si ultima portita...

2011-06-02T20:11:00.003+03:00

...dar mi-e teama ca voi ramane mereu cu intrebari.

ATB - Believe in Me (extended)

Martini Feeling

2011-06-02T20:07:00.000+03:00

Cei care ma stiti cunoasteti pasiunea mea pentru Martini si cei si mai apropiati cunoasteti si de unde vine ea: de undeva de pe Podul Minciunilor, de la Atrium Cafe. Nimic nu se compara cu sentimentul de a sta acolo, afara daca e vara si inauntru daca e iarna, savurand licoarea cu lamaie si masline, in paharul glazurat. Am retrait sentimentul marti seara, cum altfel, daca nu cu mami. A fost unul din acele momente perfecte pe care le pastrezi in suflet peste ani.

You are gold...

2011-05-15T16:35:00.002+03:00

Free to dance

2011-05-12T18:25:00.000+03:00

Play & Win - Ya BB (Original Radio Edit)

3 ore fascinante

2011-05-09T23:11:00.001+03:00

Am inceput bine saptamana aceasta cu o conferinta inedita. Probabil cea mai reusita la care am fost vreodata si asta multumita unui singur om: Florin Piersic. Chiar daca nu ii place sa fie numit maestru, este printre putinii care merita acest titlu, mai ales ca, la 75 de ani, este mai plin de viata decat multi dintre noi. Poarta adidasi, vorbeste deschis despre cum femeile i-au ”distrus” viata si recunoaste ca buzunarul plin de pastile il mentin asa de energic.

Stau si ma gandesc ca Florin Piersic este pur si simplu fascinant prin experientele acumulate si pe care, atat de iscusit, le rememoreaza pentru cei din jur. Ascultandu-l povestind e ca si cum l-ai vedea intr-un spectacol in care el joaca permanent, acela de a trai pentu cei din jur...

Pentru ca stiu ca vreti ceva comic, exact in stilul maestrului, va repovestesc despre cum, in timp ce pregatea un spectacol important, Radu Beligan l-a sfatuit sa isi cumpere niste pastile frantuzesti de memorie. "Neaparat sa le iei de la Paris, ca aici sunt contrafacute", l-a avertizat actorul care astazi are nu mai putin de 92 de ani. Ei bine, la cateva zile dupa, la iesirea din teatru, Florin Piersic a rememorat ca s-a intalnit cu o doamna care mergea fix la Paris cu niste treburi, asa ca maestrului i-a picat fisa sa o roage sa-i aduca renumitele medicamente. N-a stat pe ganduri si l-a sunat rapid pe prietenul sau. "Cum ziceai ca se numesc medicamentele alea frantuzesti de memorie pe care le folosesti tu?", l-a intrebat Piersic. Raspunsul a venit dupa o lunga pauza: "Nu-mi aduc aminte..."

PS: Cateodata imi dau seama cate traiesc la ziar si cum, in graba si in agitatia profesiei, nu am timp sa ma opresc sa savurez momentul. Ei, bine, astazi, timp de trei ore, am savurat fiecare clipa.

Aventura parului prost facut

2011-05-03T11:37:00.005+03:00

Daca ma cunoasteti, stiti mania mea pentru parul personal si cat de mult ma chinui, de multi ani, sa am un blond decent. Ei, cred ca pana aici mi-a fost pentru ca, de sambata, blondul meu s-a umbrit sub o avalansa de suvite NEGRE de nu se mai vede nimic.

Ziua de sambata nu anunta nimic, dar la 12.30, ora la care ar fi trebuit sa ajung la salonul unde aveam programare, eu eram inca in pijamale si ma plangeam ca mi-e frica sa merg, ca daca nu imi iese bine, ce ma fac? Intr-un final, convinsa de om ca nu mi se taie capul (doar parul!), am sunat si am intrebat daca ma mai pot primi (evident ca am mintit ca abia m-am trezit) si m-am suit intr-un taxi ca sa ajung in cealalta parte a Bucurestiului, fix pe bulevardul Tineretului, la o minunata scara de bloc.

Am sunat frumos si patroana mi-a deschis imediat, salonul fiind la parter. Din cate vorbisem cu o seara inainte, trebuia sa ma faca o tipa super micuta, super draguta, din mana careia, o colega (cea care mi-a recomandat salonul) vazuse iesind blonde superbe (vorbim strict de par!). Ei, bine, pe mine ma astepta o grasuna de vreo 100 de kile, blonda (intr-o nuanta in care nici sicriul nu ar iesi cu mine la plimbare) si hotarata sa faca minuni. Ce s-a intamplat de am ajuns pe maininel altcuiva? Pai se pare ca fata care trebuia sa vina s-a imbolnavit subit (dar pe bune, ca cica ar fi chemat Salvarea) si, special pentru mine a fost chemata o specialista de la un salon infratit din Piata Romana. Ce noroc pe capul meu...

Desi cred ca eram deja inghetata de frica, am incercat sa ii explic femeii ce vreau: adica decolorarela radacini,, suvite si apoi baitz, adica solutie oxidanta, niste vopsea neagra si putina apa. Ultima operatiune era menita sa imi dea blondul mult dorit, dar normal ca Grasuna (asa o sa-i spun de acum incolo) a dat din cap si a zis ca eu am idei invechite si ca stie ea mai bine ce-mi trebuie. Manata de la spate si de patroana care ma incuraja sa ma las pe mana expertei lor, am zis cu jumatate de gura ca, la final, in loc de baitz, poate sa imi puna vopsea (oricum, la final s-a dovedit ca nu asta avea sa fie problema).

Asa ca am inceput. Eu stateam lemn, ea manuia prin parul meu, bombanind ca o sa fie foarte dificil, ca am un pigment "amplu" (de cand vorbesc coafezele ca academicienii?!) si ca nu o sa poata nimeri suvita pe suvita. Intr-un fel, mi-a zis de la inceput ca nu o sa iasa ce vreau. Oricum, cand i-am sugerat sa aiba grija sa porneasca suvitele de la radacina m-a mustrat instant ca e nu e prima data cand face ea asa ceva si sa stau cuminte. Asa ca m-am conformat de teama parului meu fragil care, la momentul actual era galben-pui si nu mi-ar fi permis sa ies val-vartej din salon si sa plec acasa.

Cand mi-am dat seama ca ceva nu e bine? Pai, sa fiu sincera, cam atunci cand a venit cu paleta de culori si, desi eu am sugerat un saten frumos pentru suvite, ea a tzatzait imediat si mi-a spus ca va face un contrast cu NEGRU! Apoi a adus din spate un sul intreg de folie si s-a pus pe treaba, asa ca dupa 20 de minute, parul meu era acoperit in staniol. Cu putina teama, am intrebat-o ce urmeaza si, relaxata, Grasuna mi-a raspuns ca acum vopseste restul in blond. Ce rest, femeie?! Ca sa-mi dovedeasca insa ca aberez, a gasit ea vreo trei suvite neinnegrite si pe care a aplicat, din plin, vopseaua blond. Asa, ca sa vad eu ca pune si de aia, sa nu mai comentez. Apoi m-a lasat in agonia asteptarii, in fata unei oglinzi unde, timp de 45 de minute, m-am holbat cu groaza la parul meu acoperit in staniol si la firele rebele de blond ce se incapatanau cu greu sa nu se amestece cu vopseaua neagra de la mese.

Momentul cel mai groaznic a venit insa la final cand eram oricum sleita de puteri si resemnata. Cand am iesit de la spalator, parul meu era NEGRU. Nu blond cenusiu, nu cu suvite satene, nu cum cerusesm, adica. Era ca taciunele, iar Grasuna, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, imi zicea ca a iesit perfect. Abia cand mi s-au umezit ochii, stilista lu' peste a sugera,t absenta, ca ar putea sa imi deschida un pic partile inchise (adica sa mi-l arda cu decolorant inca o data!), asa ca am refuzat de teama ca voi pleca acasa ca un kojac. Ce-i drept, am iesit din salon cheala, dar nu la par, ci in portofel, pentru ca nota de plata (scoasa pe bon, ce-i drept) a fost atat de lunga si atat de mare ca mi-ar fi acoperit rata la banca pe toata luna si mi-ar fi ramas si de-un suc.

Poza pe teren, la munca...

PS: La salon am primit cafea gratis (3 in 1 de la plic) si un pahar de Cola light. Cata generozitate!

Trecut cu punct

2011-05-02T13:24:00.000+03:00

Imi simt parul moale, drept si tuns la varfuri. Miroase a fixativ si, in timp ce calc, aburii se combina cu mireasma cosmetica si-mi dau emotii pe care incerc sa le tin ascunse. Nici n-are avea rost sa iasa la iveala pentru ca vremea lor a trecut. Nu m-as putea intoarce si as fi o lasa sa o fac. Nu, nu calc la miezul noptii pentru ca maine as pleca undeva unde, oricat timp va trece, lucrurile vor ramane asteptandu-ma. O lume in care, oricat timp va trece, eu nu-mi voi gasi niciodata locul.

Cand nervii se aduna

2011-04-28T23:48:00.000+03:00

Mi-e greu zilele astea. Am foarte multi nervi din mai multe motive si reusesc cu greu (sau deloc!) sa-i stapanesc. Ce as putea face sa ma calmez?

Despre televiziune

2011-04-26T19:15:00.001+03:00

Miercuri este cea mai lunga zi a saptamanii pentru mine. Ma trezesc la 6.30 ca sa am timp sa ma pregatesc, sa imi aleg hainele, sa fac baie, sa imi usuc parul, sa il indrept/ondulez, sa imi beau cafeaua, sa ma imbrac, sa ma uit pe stiri, sa ajung la chioscul de ziare, sa ma intalnesc cu masina, sa ajung la Stefanesti, sa ma las machiata si, apoi, la ora 10 fix sa le spun "buna dimineata" concurentilor de la emisiunea "Nora pentru mama".

Cu codite

Ceea ce la inceput mi se parea un lucru usor s-a dovedit a fi o responsabilitate mare si o revelatie pentru mine care nu am mai avut de-a face cu televiziunea. Am descoperit ca toata lumea arata beton daca fondul de ten e profesional, ca daca ai o casca in ureche (ceea ce eu nu am!) devii o enciclopedie ambulanta si ca atunci cand se intra in direct, toata lumea lasa certurile deoparte si zambeste la camera.

Toate astea ma fac sa realizez ca am facut alegerea cea buna, adica presa scrisa. Ca in televiziune nu e loc pentru cei cu accent ardelenesc, pentru "cafia" sau "atuncia", si nici pentru cei care, trei saptamani la rand, nu-si gasesc o zi libera sa ajunga la coafor pentru ca au alte lucruri mai bune de facut (asta, ce-i drept, nu-mi face cinste ca femeie).

Respectul meu pentru cei care lucreaza in televiziune! E al naibii de obositor si mult mai stresant. Si asta o spune o persoana care sta in direct doar 15 minute pe saptamana...

27 sau 30?

2011-04-26T18:41:00.000+03:00

Ditamai discutia pe mess despre VARSTA in care nu mai esti acel burete care absoarbe toata informatia si contabilizeaza cu folos experientele, ci devii un individ complet, pregatit sa ia decizii in cunostinta de cauza, capabil sa isi aleaga un drum ferm.

Partenerul de discutii spune ca e vorba de 30 de ani si de 30 de ani si un pic pentru femei. De celalta parte, eu cred ca e vorba de 30 de ani (chiar 35 de ani) la barbati, 27 de ani la femei si, in cazuri exceptionale, de peste 30 la femeile mai urate care, pe langa dezavantajul de a fi vazute ca fiind slabe (a se vedea sintagma "sexul slab"), mai sunt indepartate si din cauza aspectului lor fizic.

Daca ar fi sa analizez situatia din perspectiva mea, mai am vreo doi ani de asimilari. Daca ar fi sa o vad din cealalta tabara, mai am vreo cinci...Ma intreb insa daca odata ajunsa la varsta prag o sa imi dau seama, daca o sa simt ceva. Ceva ma pune insa pe ganduri. Recent, in timpului unui conflict cu o persoana, partenerul de cearta m-a intrebat cati ani am. I-am zis ca fac 26 si a zis "e destul", la care restul, cei care asistau la discutie si care aveau toti peste 30 de ani, au sarit imediat: "Las-o mai usor. E inca mica. Mai are timp sa invete..."

Hristos a-nviat!

2011-04-26T18:00:00.004+03:00

Revin dupa o perioada mai lunga in care, spre rusinea mea, n-am avut nici timp, nici chef si nici inspiratie sa scriu pe blog. Revin dupa Paste, cand m-am relaxat o zi acasa, m-am uitat la vreo cateva filme si am stat tolanita.

Nu am reusit insa sa ajung la Sibiu si marele meu regret este ca anul acesta nu i-am avut alaturi de Paste pe mami si pe tati. M-am auzit cu ei la telefon, inainte sa ne asezam la masa, si am stabilit sa ne revedem partial (prima data cu tati) la sfarsitul saptamanii.

In rest, toate bune, chiar daca Iepurasul a uitat sa treaca pe la mine anul asta. Oi fi crescut si a zis animalutzul ca nu mai merit cadouri. Nici macar pantofiori noi...

Am avut cele mai urate oua si nici macar nu le-am facut eu

Friptura de miel. Normal, nici deliciul asta nu-mi apartine. Eu doar am taiat usturoiul verde :)

Le fac pe toate

2011-04-10T18:16:00.001+03:00

De vreo cateva saptamani abia apuc sa dorm si tot nu resesc sa termin tot ce am de facut. Astazi, dupa mult timp, am stat mai linistita si am zis sa scriu ceva si pe blog, sa nu ma dati disparuta.

Nu am multe de povestit decat sa va spun ca parca intineresc. Adica pe masura ce mi se aduna lucrurile de facut si ma agit mai mult, pe atat parca ma umplu de energie si vreau mai mult. Vineri noapte am reusit sa ajung chiar si in club, ce n-am mai facut de foarte mult timp de cand sunt in Bucuresti. Asa ca daca asta nu-i semn bun, nu stiu care mai e :)

Cam atat, ca-s pe fuga: merg la ziua cuiva, la taverna. Sper sa iasa misto ca, pe langa muzica live, playlistul l-am facut eu.

Va astept la Taverna Maria

2011-03-25T15:54:00.001+02:00

Pentru cei cu care n-am mai apucat sa vorbesc in ultima luna, sa stiti ca am o scuza foarte buna. Am fost prinsa cu deschiderea Tavernei Maria, un restaurant 100% grecesc. Fara fite, doar mancare si muzica buna.

Ca sa fiu exacta, specific ca eu ajut de fapt Omul, ca e proiectul lui de suflet si eu incerc sa imi fac datoria de sustinator si sa contribui cu ce pot si cand pot. Cu ocazia asta, imi promit sa petrec cat mai mult timp la taverna ca, acum la inceput e mai complicat. Cat de curand o sa postez aici si poze (trebuie sa le fac bune-bune sa le folosesc si pentru site-ul localului).

Keep in touch! :)

PS: E pe strada Blanari, la numarul 12, foarte aproape de Universitate si de Club A

Salveaza monumentul! Incepand de vineri

2011-03-09T20:58:00.004+02:00

Foto-simbol pentru campania "Salveaza monumentul"

Colegii de la Tribuna (da, inca ii mai consider asa ca mi-s dragi... asa ar zice Dragos si Maria ar aproba imediat) vin inca o data cu o idee geniala, aratand ca presa locala face lucruri de care sa fim mandri, atat ca jurnalisti, cat si ca oameni.

In timp ce noi ne pierdem timpul cu divorturi, urmarind pretul benzinei sau flegmandu-l pe Boc, in jurul nostru se prabuseste ceva: trecutul. Prea apasati de suparare sau de indiferenta, trecem pe langa nenumarate monumente lasate in paragina si, fara sa ne dam seama, ele dispar putin cate putin. In ritmul acesta, peste cativa ani, de ele se va alege praful. La propriu...

In Sibiu ar fi vorba de 1.014 de astfel de bijuterii prafuite pentru care Tribuna lanseaza saptamana aceasta campania "Salveaza-ti trecutul! Salveaza monumentul!". Mi se pare cea mai grozava idee: cu ajutorul opiniei publice si a donatiilor, sa se adune bani pentru restaurarea unor cladiri de o valoare istorica inestimabila.

De acum si pana in octombrie, va invit sa aflati care sunt cele 35 de monumente selectate si pentru a caror salvare se poate vota online sau cu taloane din ziar. Ce ziceti? Nu e cea mai grozava idee pe care cineva din presa romaneasca a avut-o in ultimul timp?

PS: Chiar daca nu sunteti sibieni, tot merita sa votati. Din cate aud vorbindu-se prin Bucuresti, Sibiul e considerat cel mai frumos oras, iar cu inca un monument restaurat, vom avea inca un motiv sa ne mandrim cu ceva romanesc!

Am intrat in randul lumii...

2011-02-27T15:06:00.001+02:00

...si mi-am cumparat domeniu! De acum puteti citi aceleasi postari accesand si www.shoricika.org :)

Otis Redding Sunday

2011-02-27T12:57:00.007+02:00

Otis Redding - For Your Precious Love

Otis Redding - These Arms Of Mine

Otis Redding - Cigarettes and coffee

De ce se complica viata?

2011-02-27T12:02:00.000+02:00

Cand se varsa cerneala, picaturile ei o iau in toate partile, se indeparteaza si refuza sa se mai intoarca vreodata in calimara. Dintr-un nor mic, milioane de picaturi de ploaie se imprastie in vazduh pentru a ajunge in pamant, de unde se risipesc in sol, ajungand, ulterior, in plante, in oameni, in ape. Atat de departe de norul de unde au plecat...

In viata, pe masura ce timpul trece, totul se complica. Din grijile absente ale copilariei, ajungem la cele spinoase ale adolecescentei si apoi la cele cruciale ale maturitatii. Totul evolueaza, aparent ireversibil, odata cu trecerea anilor.

Sa fie asta o lege a universului? Ca timpul complica totul? Ca aceasta dimensiune duce la o evolutie bizara a lucrurilor simple care ajung mult prea stufoase pentru a mai putea fi explicate si observate, putandu-se stabili doar inceputul lor?

Daca legea ar avea o finalitate? Daca, dintr-o data, picaturile de cerneala ar curge invers, inspre calimara? Daca apa din plante, oameni sau rauri s-ar intoarce intr-un nor unic si noi am putea sa ne simplificam viata in loc de a ne-o complica?

Sf. Valentin. Mai devreme

2011-02-14T12:40:00.001+02:00


Cosmopolitan. Pe terasa. Langa foc. La 14 grade. In februarie. Piata Aristotelous. Salonic

Sa fiti iubiti si sa aveti parte de o seara minunta. In fiecare zi, nu doar astazi, de Sf. Valentin.

Saturday Evening Experiment

2011-01-31T12:26:00.004+02:00

Asa arata exteriorul (foto: www.taverna-lazavat.ro)

Asa cum m-ati imbiat acum cateva zile, am reusit sa ajung sambata seara la taverna La Zavat din zona Pache Protopopescu.

Am fost doua cupluri si, in drum, ne-a fost teama ca nu o sa fie locuri. A fost insa pustiu toata seara, noi fiind singurii clienti. Cand ne-au adus meniul am vazut si de ce. Preturile nu-s chiar mici, iar daca vrei sa experimentezi ceva bun, chiar costa.

La bauturi am fost un pic dezamagiti. Desi e taverna pescareasca, nu aveau Savingnon Blanc de nici un fel. Ne-am multumit cu un demisec de-al casei, care a fost destul de bun.

Mi s-au parut ciudate farfuriile patrate, un pic pretentioase pentru o taverna pescareasca si faptul ca la toaleta aveau un aparat de masurare a alcoolemiei care nu mergea. Adica ne-a mancat banii.

Un alt minus a fost muzica. A fost greceasca, insa nu se prea potrivea dance-ul elen cu atmosfera de sambata seara de la taverna. Mergea ceva mai traditional. Volumul a fost cel potrivit.

Ce mi-a placut:

- interiorul e foarte curat
- mansarda pentru fumatori arata foarte bine

- salata de ardei copti cu iaurt si usturoi este delicioasa

- salata-cocktail cu fructe de mare a fost generoasa si bine condimentata

- persoana care ne servea (mi s-a parut ca e chiar patronul sau managerul localului) a fost foarte amabil

Mansarda (foto: www.taverna-lazavat.ro)

Make way! New hair coming through!

2011-01-25T17:45:00.003+02:00

Ma simt ca o tradatoare ca nu am mai avut rabdare sa ajung la Sibiu, la Ela, sa ma blonzeasca, dar m-a luat valul si sambata am mers la Marian Prunau sa imi "tratez" radacinile.

Cand te incapatanezi sa ai parul de-o culoare deschisa, desi naturalul e ca abanosul, e mult de munca de fiecare data cand mergi la stilist. Totusi, cum a spus Marian, blondul e ca pokerul: daca te apuci de el nu te mai lasi de el decat atunci cand ai pierdut totul. Si bani, si par.

Deocamdata, pentru ca nu m-a ascultat si a insistat ca poate sa ma faca blonda doar cu vopsea, acum am ceva saten in cap. Suvitele sunt inca vizibile, spre disperarea lui Marian, care insista sa nu mai imi "stric" culoarea parului cu mese. Oricum, sambata sper sa ajung din nou pentru a remedia situatia si pentru a obtine un blond inchis. Inca ma mai gandesc daca sa il las sa imi ia si din lungime. Cica pentru ca sunt mica-mica, as arata mai bine cu parul mai scurt. Undeva la nivelul umerilor...

PS 1: N-am curaj sa pun poze!

PS 2: Oricat m-as arata eu de plouata, atunci cand il intreb pe Om daca ii place parul meu, el zice ca imi sta bine. Nu pot sa nu-mi aduc aminte ca, pe la inceputuri, l-a scapat o data gura si mi-a spus ca el crede ca m-ar vedea cu o nuanta mai inchisa si tunsa un pic mai scurt. Incet, incet, chair si fara voia mea, i se indeplineste fantezia!

Ce vanati la reducere?

2011-01-17T22:16:00.004+02:00

A inceput isteria soldurilor si peste tot numai asta aud. Inca nu am ajuns la magazine din simplul motiv ca zilele astea nu am bani de cumparaturi. Cel putin pana la salariu, nici nu indraznesc sa pun piciorul in mall ca as face instant o depresie cat casa.

Daca stau bine sa ma gandesc, nu imi trebuie nimic. Adica nu am pus ochii ceva anume incat sa astept cu nerabdare sa vad cat se reduce pretul articolului ravnit. Anul trecut vroiam cizme, le-am luat. Azi-vara vroiam sandale, n-am gasit. Asa ca nu mereu imi ies pasentele la cumparaturi. Dar cum de data asta nu am nici o dorinta anume, sper doar ca saptamana viitoare sa mai gasesc ceva marimea XS sau 36.

Voi ce cautati la -70%?

PS: Oare la Fondul de ten MAC se face vreo promotie? :D

Nevoia de liber

2011-01-16T21:39:00.000+02:00

La sfarsitul unei saptamani foarte lungi, astept cu nerabdare ziua de maine cand ma voi putea trezi la cat am chef. Daca voi fi harnica sa merg sa cumpar cafea, poate voi savura una si sunt decisa ca apoi sa citesc un pic dintr-o carticica pe care am uitat-o pe noptiera imediat dupa Craciun.

Am planuri mari pentru maine, cand sper sa vad un prieten vachi, sa ma revad cu o prietena la care n-am reusit astazi sa ii raspund la telefon (iar la ora asta mi-e jena sa o mai deranjez) si sa astept medicul sa ii ia micutului Bodo sange pentru analize. In rest, sper sa nu fac nimic, ceea ce va doresc si voua cel putin intr-o zi din saptamana!

Alerg

2011-01-13T20:26:00.000+02:00

Mi-as dori sa am mai mult timp sa va scriu, dar nici daca as cumpara ore, n-as reusi sa scriu mai mult pe blog. Alerg dintr-o parte in alta si in timpul scurt care imi ramane, dorm. Poate in zilele urmatoare o sa va povestesc ce ma tine atat de ocupata (in afara de serviciu), dar pana atunci am nevoie doar de intelegere. Multumesc :)

Sa nu ma recunosc in oglinda!

2011-01-05T23:28:00.009+02:00

Pentru prima data in viata mea, mi s-a facut un machiaj profesionist in toata regula. Rezultatul? O schimbare totala! Adica eu cel putin asa zic si ,pentru ca, din pacate, trebuie sa imi curat fata inainte de culcare, am decis sa pastrez pe blog...minunea.

PS: Experienta de astazi imi schimba total parerea despre vedetele TV care au tenul impecabil si sunt rupte din soare de frumoase. E doar super-machiaj!

Un pic serioasa

Cu aparatul de care sper sa ma despart anul asta

2011 va fi plin

2011-01-01T23:06:00.002+02:00

Cer instelat si fara griji va doresc din tot sufletul

Semne bune anul are. Asta simt cand ma gandesc la 2011. E drept, la horoscop nu mi se arata mare lucru, decat ca voi acorda o mai mare atentie familiei, ceea ce era si cazul. Dar daca familia si cei dragi mie sunt bine, asa sunt si eu!

Cantecul ingerilor e rasul oamenilor fericiti

Las in urma un 2010 plin de apasari, in care balanta inclina spre momentele grele. Au fost si lucruri bune, cum ar fi:

- super-casutza in care ne-am mutat

- catelusii care sunt cu noi si care ne insenineaza fiecare zi

- vacanta linistita din vara

- vizitele alor mei la Bucuresti si Craciunul petrecut impreuna, in familie

- bebelusii sanatosi si frumosi ai prietenelor mele si ai prietenilor nostri (numai baietei!)

- prietenii noi pe care mi i-am facut si relatiile profesionale pe care "le-am strans" un pic (e loc de mai bine)

Gandurile bune sa ne lumineze chipul

Ce astept de la 2011:

- multa sanatate pentru familia mea, pentru persoana de langa mine si pentru toti cei la care tin

- idei stralucite si inspiratie tuturor celor care lucreaza in bransa cu mine

- putere de munca

- mai multa disciplina si mai putina lene (in special dimineata, cand sper sa ma trezesc mai devreme)

- clipe fericite si impliniri (sub orice forma), asa cum considera Cel de Sus ca merit, dupa faptele si gandurile mele.

Asadar, anul acesta il rezerv sufletului si celor de langa mine pe care mi-am promis sa ii sustin sa isi atinga visul si sa fie fericiti.

Fotografii: SXC.HU

Restaurantul Santorini de pe Bulevardul Decebal: localul grecesc unde trebuie sa mergi mancat de acasa si unde esti obligat sa asculti CD-uri cu Guta

2011-01-01T20:38:00.007+02:00

Restaurantul e frumos renovat si elegant

Incep, cum e normal, urandu-va cele mai bune lucruri pentru acest An Nou in care abia am pasit si de la care avem asteptari uriase. Va doresc sa aveti parte de 12 luni fabuloase!!!

Revelionul l-am petrecut la Santorini. Restaurantul Santorini din zona Muncii,Bucuresti, localul deschis in locul altei carciumi grecesti, "El Greco". Chiar daca ar fi trebuit sa se straduiasca sa faca o impresie buna, fiind recent deschis, Satorini s-a dovedit de-un romanism rar intalnit si nu il recomand nimanui. Cel putin nu cuiva care cauta un restaurant cu atmosofera si bucate grecesti!

De ce sunt asa de furioasa? Pai fiindca Revelionul la Restaurantul Santorini a fost o mare pacaleala. Una de 100 de euro de persoana, mai exact!

- Cand am ajuns la local, nu ne astepta nimeni la intrare. A trebuit sa ne facem loc printre mese ca sa o gasim pe tanti la care facusem rezervarea. Ne fusese frica sa nu mai gasim mese bune si ca o sa ne puna prin spatele localului, dar de unde: erau la greu mese libere de unde am putut alege!

- Trupa greceasca despre care ne spusesera cand am facut si platit rezervarea a fost de fapt un cvartet de romanasi, care stiau cateva cantece grecesti. Doar instrumental, pentru ca n-aveau vocalist, in contextul in care cea mai frumoasa parte a muzicii grecesti este mesajul versurilor... Oricum, nici muzicantii nu s-au prea spetit. Cu totul au zdranganit 10 melodii si la 1 noaptea au tulit-o acasa sau poate la alt restaurant. Cel mai "tare" lucru la ei a fost tinuta: fiecare venise imbracat cum ii venise, mai-mai ca ai fi zis ca erau in hainele de casa, nu in alea de Revelion!

- Daca tot nu dadusera multi bani pe muzica, macar speram ca mancarea sa fie autentica. La aperitiv ne-au bagat pe gat tzatziki (ceea ce era de asteptat), fasolica cu sos, cartofi cu usturoi si icre. Toate in castronele minuscule (cam cat de 2 lingurite) si unul singur pentru fiecare cuplu. Mai mult, ca sa ne treaca foamea, chelnerita incerca sa ne bage pe gat salata greceasca, de altfel singurul fel de mancarea specific elen, in afara de sosul cu iaurt si castraveciori murati taiati incredibil de mari!

- De teama de a nu pierde alesele bucate grecesti, dar mai ales pentru ca ni se lungisera urechile de foame, am intrebat-o pe tanti organizatoare ce mai e in meniu (avand in vedere ca nu ni-l dadeau, ca si cum era cel mai mare secret al omenirii). Ne-a zis ca totul e la discretie! Totul, adica mai nimic. Cu chiu cu vai am obtinut niste calamari prajiti si niste peste (tot prajit, doar nu va asteptati la ceva special) si la felul principal ni s-a bagat pe gat o friptura de porc (da, si asta cred ca era pentru ei traditionala in Grecia) cu cartofi la cuptor (ce delicatesa de garnitura!). Nici nu mai zic ca labutza de porc ne-a fost adusa pe o farfurie banala, fara nimic festiv, fara vreo frunza de patrunjel sau ce se mai pune sa infrumusetezi un platou.

- Daca nu s-a inteles pana acum, NU au fost DELOC bucatele grecesti pe care le-ai fi asteptat la un restaurant grecesc care organizeaza un Revelion. Nu tu musaca, nu tu kleftiko si in nici un caz caracatita prajita sau salata de vinete care imi place atat de mult la greci...

- Sa va mai zic si de bautura? Restaurantul Santorini este poate singurul local grecesc fara retzina. Trebuia sa ne fi spus, ca luam noi de la Mega Image vreo doua sticle, ca si asa ii duceam dorul de cand am fost in concediu. La bauturile incluse in meniu intra un vin de casa la carafa si, daca te rugai frumos, primeai si un Martini (la ei 50 de ml se masoara in pahar cu latimea unui deget, iar cantitatea se dubleaza in volum cu gheata si lamaie. Asa cred ca n-au irosit mai mult de o sticla la tot Revelionul).

- Daca ma cunoasteti, stiti ca pentru mine cel mai mult conteaza baia unui bar/restaurant. Am mers in inspectie si la Restaurantul Santorini unde am avut neplacuta supriza sa gasesc o baie comuna pentru barbati si femei. De fapt, nu asta ar fi problema, ci faptul ca atunci cand ieseam din separeul pentru WC, dadeam nas in nas cu pisoarul. Adica faci baie unisex si pui pisoarul langa chiuveta comuna?!

- Am lasat la final cea mai mare grozavie. Desi ne asteptam la o seara 100% greceasca, la un moment dat, unul dintre clienti (mai negricios, ce-i drept) s-a dus si a vorbit ceva cu organizatoarea. In nici un minut, in tot restaurantul au inceput sa rasune manelele lui Nicolae Guta. Macar de-ar fi fost d-alea mai saltarete, dar erau toate tristetile de melodii, de durere si de jale de iti veneai sa iti iei zilele in primele ore ale anului. Cam la 10 hituri de mahala se mai picura si o piesa greceasca, dar doar versurile erau in greaca, pentru ca sunau la fel de dance ca Morandi! Apoi revenea la putere surprinzatoarea si neasteptata manea! Oricum nu dansa nimeni si toti (in afara de masa negriciosilor) ne uitam unii la altii ca prostii.

Intr-un final ne-am dat batuti si ne-am carat acasa, avand la subrat niste prajituri, ramase de la Craciun (asta ne-a zis-o chisr patronul), pe care ni le-au pus la pachet. Acasa le-am desfacut si cand am muscat una am si scuipat-o instantaneu de buna ce era... La fel de delicioasa ca tot Revelionul la Restaurantul Santorini.

Craciun fericit!

2010-12-25T00:06:00.002+02:00

Inainte sa las langa pomulet niste biscuitei si un pahar cu suc de mere pentru Mos Craciun, va urez sa aveti parte de un Craciun de poveste, cu multe cadouri, ganduri bune si dragoste. Sper ca sunteti alaturi de cei dragi, asa cum sunt eu, si ca va bucurati de caldura unei imbratisari in fata bradutului. Craciun fericit!!!

Lalelele mele de Craciun. Nu's roz, nici albe, dar sunt frumoase

Bradutul meu de marime medie

Loving My Work

2010-12-22T12:19:00.001+02:00

E sfarsit de an, asa ca redactia Libertatea s-a impartit in doua: cei care au liber de Craciun si cei care au ceva mai multe zile de concediu in jurul Revelionului. Eu ma numar printre primii si, teoretic, astazi, pe 22 decembrie, nu lucrez. Practic, acum scriu de la birou pentru ca mai am mici chestii de facut. In mod ciudat, nu ma simt revoltata ca am venit la munca intr-o zi libera. Deloc. Am un zambet mare pe fata ceea ce va doresc si voua. O sa aveti nevoie de el daca mergeti la cumparaturi, unde e nebunie.

PS: Libertatea implineste astazi 21 de ani!

Perfect song

2010-12-22T01:07:00.001+02:00

Dupa doi ani de cand melodioasa asta imi rasuna in minte, am regasit-o pe net dupa inlungi cautari! Imi place la nebunie si mi se pare una din piesele geniale, in timp ce Tiromancino au un sunet inconfundabil. Enjoy La descrizione di un attimo!

Tiromancino - La Descrizione Di Un Attimo

Dor de lalele

2010-12-21T01:02:00.000+02:00

Un vis ciudat, care m-a tras ca o gheara in trecut, nu mi-a dat pace toata ziua. Mi-am dat seama de ce: imi lipsesc lalelele albe si roz pe care sa le simt scartaindu-mi intre palme. Oricat ar vrea hartia sa le tina protejate de frig, ele se zgribulesc si cred ca singurul gand care le face sa reziste este acela ca vor ajunge intr-o vaza dintr-un living mare, cu un brad plin de luminite. Cel mai trist e ca nu stiu unde pot gasi in Bucuresti o florarie care sa vanda lalele albe si roz care miros a ger dar care pot sa imi incalzeasca mainile degerate.

PS: Nici macar pe net n-am gasit o poza cu lalele albe si lalele roz palid...

Merry Xmas!

2010-12-20T15:11:00.003+02:00

Cu cateva zile inainte de Craciun, am facut traditionala poza cu sectia, dar de data aceasta nu ne-am mai imortalizat in redactie, ci langa bradutul din holul trustului. Daca va intrebati ce tin in manute, va lamuresc: e cadoul pe care l-am primit de la Moshul secret (Alexandra!). Sunt doua vacute roz care canta si danseaza!

Oamenii mici pot face lucruri mari

2010-12-19T13:41:00.001+02:00

Acum cateva zile eram deprimata la gandul ca sunt atatea necazuri in jurul meu, incat nu vad cum noi, cei mici, am putea ajuta. Vineri, ca un raspuns la framantarile mele (unele deloc cunoscute voua, celor care ma citesc, din simplul motiv ca nu sunt problemele mele si nu vi le pot impartasi nici in scris, nici verbal), am intalnit doua femei puternice, destul de pornite si puse pe fapte incat sa salveze vieti. La propriu. Nu sunt medici si nici macar nu sunt din interiorul sistemului cu care se lupta, dar au zambetul pe buze si destula energie sa astepte in fata unei usi ministeriale pana cand aceasta li se deschide. Daca printre cititorii de pe blog sunt persoane care au indoieli privind puterea lor de a face bine, aceasta postare ar trebuie sa le stearga temerile cu un burete, iar urma lasata nu ar trebui decat sa le trezeasca optimismul.

PS: Despre cele doua femei puternice si hotarate puteti afla mai multe (mai ales cum puteti sa le ajutati), aici.

Cand aveti timp...

2010-12-16T16:00:00.002+02:00

...si aveti chef de dansat prin casa!

O zi in care privesc fulgii pe fereastra

2010-12-16T15:43:00.001+02:00

Incerc cu greu sa imi dezghet degetele ca sa pot tasta cum trebuie. Mi-e insa si mai greu sa imi dezlipesc ochii de pe fereastra unde vad fulgii dansand. E prima data de cand m-am mutat aici cand zapada se chinuie sa se asterne pe un bradut aflat chiar la geamul meu. Nu pe acoperisul unui bloc de 10 etaje, nu pe hainele inghetate pe sfoara si nu pe pervazul pictorului care atunci cand lucreaza nu isi trage niciodata draperiile. De data aceasta, daca se va pune, zapada va imbraca niste copacei cheliti de verdeata, un brad care se chinuie sa creasca si multa iedera suita pe gardul dintre curti. Unde mai pui ca maine e ziua de salariu :)

As vrea sa ajut mai mult

2010-12-14T17:52:00.000+02:00

Nu are legatura cu luna cadourilor, ci doar cu faptul ca multa lume pe care o cunosc are probleme. A fost un an greu si cele mai mari necazuri se aduna acum, in decembrie. Ca si cum 2010 vrea sa ne dea o ultima lovitura...

Imi doresc sa fiu mai buna, sa ma straduiesc mai mult, sa ma pot concentra la tot ce trebuie si vreau sa fac si, nu in ultimul rand, sa le fiu de folos celor din jurul meu. Neputinta e cel mai frustrant sentiment...

Am inchis fabrica de bebelusi

2010-12-13T13:30:00.002+02:00

Mami Bazooka si Bubunaki, primul ei puiut

Zilele acestea am vrut de mai multe ori sa scriu pe blog, insa nu am prea avut timp. Am stat cu Bazooka, pe care sambatat am sterilizat-o. Pentru ca riscam sa o pierdem daca mai nastea inca o data, am decis sa inchidem fabrica de bebelusi. I-a ajuns de doua ori!

Totul a mers bine la operatie. Au fost doi medici si aparatura ca-n filme, iar pitica a fost permanent monitorizata cu aparate. Partea cea mai buna a fost ca am putut sa stam langa ea pana cand anestezia si-a facut efectul, ceea ce ne-a mai linistit un pic. Cu totul, interventia a durat vreo doua ore, la finalul carora Bazooka s-a ridicat si a mers singura pana la masina! Acasa a dormit toata ziua si s-a trezit doar pentru a ne ruga sa o scoatem afara sa-si faca treburile. Ca sa stam tot timpul langa ea, ne-am campat in sufragerie, pe canapea, iar smechera, profitand ca e bolnavioara, ne-a rugat cu privirea sa o urcam si pe ea pe canapea. Asa ca toata noaptea a dormit invelita cu plapumioara, ca un bebelus...

Acum Bazooka e bine, alearga prin curte si nu ne vine sa credem cat de repede si-a revenit. Deja se urca singura pe canapea si vreo saptamana o mai lasam sa isi faca de cap. Doar e operata, nu?

Pentru cei din Bucuresti care au nevoie de un medic veterinar bun, il recomand cu toata caldura pe dr. Ciprian Dragomir. Clinica e langa Mallul Vitan si in aceeasi cladire este si un salon de infrumusetare si intretinere pentru animalutze. Din ce am vazut, toti catelusii care au iesit de acolo aratau super!!!

Sticking together

2010-12-03T20:23:00.000+02:00

Anul acesta este, de parte, cel mai nasol pe care mi-a fost dat sa il traiesc, iar cel mai mult m-au durut necazurile celor la care tin cel mai mult pe lumea aceasta.

Din fericire, de fiecare data mi s-a intins o mana de care m-am prins pentru a ma ridica, uitand uneori sa spun multumesc...

Am descoperit ce inseamna cu adevarat o familie, iar necazurile nu au facut decat sa ne intareasca si sa ne uneasca mai mult.

Astept Craciunul

2010-11-29T22:41:00.002+02:00

De cateva saptamani, tati e la Bucuresti, cu Bubulet. Au stat o perioada la tara si acum s-au intors in oras si mai stau cateva zile inainte sa plece inapoi la Sibiu. Dupa mult timp, cand vin acasa, simt mirosul de fum de tigara, ceea ce ma face sa imi aduc aminte de copilarie, cand eram in ciclul al doilea si terminam orele pe la sapte seara.

Tin minte ca veneam infofolita si intram imbracata direct in bucatarie sa ii salut pe mami si pe tati. Ii gaseam mereu stand la masa, fumand, iar bucataria era inundata de rotocoale albe. Imi placea la nebunie sa ii gasesc asa. Ma asteptau mereu cu mancare si abia dupa ce toata lumea era ghiftuita, ne asezam toti trei la televizor sa ne certam la ce film sa ne uitam.

Astazi, dupa ce am terminat la serviciu, m-am grabit spre casa. Ca odinioara, am intrat in bucatarie incaltata si cu paltonul pe mine si l-am gasit pe tati fumand. Aproape instant, am simtit mirosul de mancare ce mi-a dat de veste ca cina e gata si, pentru o clipa, mi s-a parut ca timpul s-a dat inapoi si ca mami o sa apara si ea de de undeva din casa, intrebandu-ma: "E frig afara?".

Mi-am dat seama ca singurul motiv pentru care astept Craciunul este sa stam din nou, toti patru (ca nu il las pe Om acasa) si sa povestim despre toate si despre nimic, asa cum faceam acum cativa ani in fiecare seara. Pentru mine, asta inseamna sarbatori fericite!

In goana dupa...un fond de ten

2010-11-28T10:07:00.002+02:00

De cand am inceput sa folosesc fond de ten, adica fix din iulie 2004, mereu am cumparat Max Factor Colour Adapt. E drept, de cateva ori am mai incercat L'Oreal sau Vichy, dar doar de curioasa si mereu am fost dezamagita. As vrea totusi sa ma risc din nou...

Tubul meu de fond de ten e pe terminate si imi caut ceva sa mearga iarna si sa nu ma faca sa arat ca o moarta (efectul celor mai multe produse experimentate). Nu cred ca as lua ceva care nu merge aplicat usor si rapid pentru ca sunt mereu pe fuga si mi-as dori ceva bine ambalat, care sa nu ma trezesc ca incepe sa imi curga prin geanta. Asa ca m-am gandit sa va intreb, poate aveti vreun secret :D

PS: De la Max Factor, iarna folosesc Natural, pentru ca am pielea mai deschisa, iar vara, cand ma mai prinde soarele (sau vreau sa las impresia asta), ma dau cu Bronze.

Foto: Emma London

There's a new doctor in the house!

2010-11-28T09:47:00.000+02:00

In sfarsit! Dupa sase ani in care a invatat mai mult decat in tot liceul, atunci cand imparteam aceeasi banca, Tibi a devenit doctor cu acte in regula. Mai exact, urolog! Mai mult, aseara mi-a dat primul sfat medical avizat, asa ca e pe drumul cel bun (aceeasi recomandare am citit-o si in Cosmopilitan, deci Tibi stie ce spune!).

Pentru ca e prietenul care mi-a fost alaturi la...toate lucrurile importante din viata mea si cel care nu a ezitat sa ma traga de urechi atunci cand meritam, il felicit din tot sufletul! Ma bucur ca ieri, la peste sase ani de la terminarea liceului, m-am numarat printre persoanele cu care a dorit sa impartaseasca vestea cea mare. Ca sa fie treaba-treaba, de Sarbatori trebuie sa iesim si sa bem cu nume ciudat!

Afaceri posteriore

2010-11-25T21:33:00.000+02:00

Hotel cu conditii de rahat?...

Cu asa firma, te c*ci in ea criza financiara

Malaga fara Picasso

2010-11-25T20:46:00.004+02:00

Strelitzia

Acum vreo saptamana sau doua (habar nu am ca prea repede se scurge timpul la final de an), am fost intr-o delegatie la Malaga, in Spania. Ma asteptam sa fie foarte cald, insa a fost cam la fel ca in Bucuresti, adica in jur de 20 de grade.

A fost prima data cand am vizitat aceasta tara care, sa fiu sincera, nu m-a atras niciodata. La fel ca si Italia, e un loc populat de latini si unde gasesti aceleasi metehne ca si acasa, iar cele patru zile petrecute la Malaga nu au facut decat sa imi confirme acest lucru.

E drept, orasul unde am fost nu e plin de obiective turistice, iar cele care s-au pastrat nu sunt spectaculoase. Cel mai mult m-a impresionat Catedrala din Malaga, unde am vazut cel mai frumos altar gotic, cel dedidat Sfintei Barbara. Statuile din lemn realizate de celebrul Pedro de Mena (a locuit si a lucrat si in Malaga o perioada ) sunt perfecte, iar portile de intrari m-au facut sa ma opresc si sa le privesc in detaliu, cu respiratia taiata. Pentru ca nu imi venea in minte cum se numesc ingerasii grasuti din baroc (majoritatea pictati), l-am sunat pe Tibi sa imi aminteasca. El, saracul invata pentru Rezidentiat...Cerubs se numesc in engleza, iar in romana chiar nu stiu!

Din pacate, pentru ca doar luni am putut sa merg sa vizitez, muzeul Picasso era inchis. Malaga este orasul natal al pictorului, dar cum niciodata nu m-am dat in vant dupa opera lui, nu m-am amarat prea tare ca era inchis. Oricum, ma interesasem inainte si niciuna dintre lucrarile care ma interesau nu erau expuse aici. Am vazut totusi casa Picasso de afara...

In rest, reunosc ca nu m-am chinuit sa descopar culorile locale, nu m-am aventurat singura si nici nu am incercat prea multe lucruri traditionale. De fapt, ceva m-a tinut deoparte. Bulevardul paralel cu plaja din Malaga semana foarte mult cu Promenade des Anglaise, iar in parcuri inflorise Strelitzia...

Coborand de la castelul din deal

Plaja cu pescarusi. Toamna, totul parea trist

Portocalii de pe strada

La cetatuie

Malaga de sus

16 euro - pretul unui bilet de 24 de ore pe autobuzele turistice

Primaria din Malaga

Stadionul unde se fac luptele cu tauri

Mela Bacauanca revine

2010-11-23T18:31:00.005+02:00

Sunt sufletul petrecerilor

Sunt camera-shy. Cateodata

Imi place sa rontai si sa ma lupt pentru ce rontai

Ma mai urecheaza lumea din cand in cand si imi place

Ultima fetita de basset care si-a gasit parinti tocmai la Bacau creste pe zi ce trece si cam face legea in casa. Pentru ca si-a cam luat nasul la purtare, stapanii ei sunt un pic alarmati dar au decis sa rezolve lucrurile cu un pic mai multa autoritate.

Ain't i cuteeeee?

Ia-ma in brate pana nu incep sa rod canapeaua!

Ce mi-a crescut parul!

2010-11-22T20:47:00.000+02:00


Vorbind cu faimoasa moasa Vania Limban

Dintr-un semiprofil :D

Acum am descoperit pe un blog doua poze cu mine, de la spate. Sunt realizate la protestul mamelor care vor sa alapteze in public si sunt surprinse la final, cand vorbeam cu doamna Vania Limba, presedintele onorific al Asociatiei Mame pentru Mame si liderul moaselor din Romania. Cu aceasta ocazie, privind pozele, am realizat ce par lung am! Avandu-l tuns in scari, din fata nu mi-am dat seama...

Asta o fi semn ca trec anii?

Plini de venin

2010-11-22T19:36:00.002+02:00

In fiecare noapte, la 12 fix, sunt in fata calculatorului, citind editia de a doua zi a ziarelor. Pentru mine e ca paharul cu lapte: nu pot adormi daca nu stiu ce e maine in ziare. Pe langa somnul linistit pe care mi-l aduce acest obicei, mi-am dat seama ca mai am un beneficiu. Sunt scutita de a citi comentariile rautacioase si halucinante ce sunt postate la orice articol, indiferent de tema lui.

Fereasca-Sfantul sa fie vorba de o persoana publica sau de un eveniment mai "colorat" ca toata lumea isi da cu parerea. De fapt, daca ar fi sa isi dea doar cu parerea ar fi OK, dar foarte putini posteaza opinii si consideratii personale. Majoritatea arunca injuraturi, vorbe grele, jignesc si comenteaza pe langa subiect (aici i-am inclus si pe obsedatii sexuali care nu se sfiesc sa-si exprime frustrarile pe unde apuca).

Ultima surpriza am avut-o astazi, cand la un articol despre un protest, toti s-au inghesuit sa isi scrie gandurile. Pe de-o parte, unii chiar au fost la subiect si au dezbatut problema, dar foarte multi au considerat ca e locul unde sa scuipe tot ce aveau in gatlej. In astfel de situatii, mi-as dori ca filtrarea comentariilor sa fie mai riguroasa...

Alt exemplu de comentarii rautacioase gasiti aici sau aici.

Mi-e dor de Ciupix...

2010-11-22T17:14:00.000+02:00

Dorm ca un omulet, cu capul pe pernutza

Dooooorm!

Love me ca tocmai am facut pipi pe scutecel

Stau la plaja. Ce daca-i toamna. Ai vreo problema?

Nu ma certa, te rooooog

I can fly away with my ears

I'm watching...YOU

Feeling it

2010-11-21T00:07:00.001+02:00

Lyrics for "Damaged" - ATB

Dreaming comes so easily
Cause it's all that I've known
True love is a fairy tale
I'm damaged
So how would I know

I'm scared
And I'm alone
I'm ashamed
And I need for you to know

I didn't say all the things I wanted to say
But you can't take back
What you keep taking away
Cause I feel you
I feel you, near me
(repeat)

The feeling comes so painfully
And it chills to the bone
many won't get close to me
I'm damaged
As I'm sure you know

I'm scared
And I'm alone
I'm ashamed
And I need for you to know

I didn't say all the things I wanted to say
But you cant take back
What you keep taking away
Cause I feel you
I feel you, near me
(repeat)

There is nothing before my soul
and into this fear
forgiveness for a man
who is stronger

I was just a little girl
but I can't go back

Nu mai scap de ea

2010-11-20T23:07:00.006+02:00

Melodioasa asta ma urmareste peste tot: in taxi, in masina de la munca, pe strada, in magazine... Asa ca am decis sa o pun si pe blog. Sa va urmareasca si pe voi!

Asteptandu-l pe nenea de la cablu

2010-11-20T22:38:00.001+02:00

Pe strada Toamnei am gasit cablul de internet taiat si mesajul ca fostul chirias a incheiat socotelile cu firma inainte de a se muta. Asadar, a fost nevoie sa ne tavalim pe jos de durere si jale ca mai mult de o saptamana nu am avut Facebook, Gmail sau Libertatea (bine, recunosc ca ultima am pus-o din patriotism).

Daca ar fi sa spun adevarul, nu mi-a lipsit asa de mult fibra optica. Am mancat la fel de bine si parca mai in tihna fara sa ma chinuie gandul ca cineva mi-a postat ceva pe wall si am stat linistita cu catelusii in curte, fara sa imi pese de fluxul de stiri.

Dar cum tot ce-i bun nu tine mult, nenea de la cablu a venit ieri seara si a readus ordinea in galaxia mea! Ca atare, iata-ma pe blog! Revin cu poze haioaseeeee!

Lacrimi pentru un bebe mic

2010-11-20T22:30:00.001+02:00

Mi s-a intamplat pentru prima data sa plang de bucurie cand am vazut un bebelus in poza. Doar gandul ca a venit pe lume dupa ce i-am vazut burtica mamicii lui crescand m-a facut sa ma gandesc cat de mici suntem in fata miracolului vietii. Bine ai venit pe lume, Tarzanel!

Tarzanel cel mititel a avut la nastere 2,880 kg si a primit nota 10!

Bubunaki la Bucuresti

2010-11-17T19:24:00.005+02:00

Am venit in vizita la mami si la tati de peste o saptamana si ma distrez de minune. Uite cum ne jucam...in familie:

Noutati de la Lilisor

2010-11-17T19:14:00.000+02:00

Cu urechile in vant!

Sunt stapana parchetului...

Ca sa nu-mi fie urat, dorm cu un catelus cat mine. Tot basset si el

Ma jooooooc!

Ridic antena si patrulez in voie

Cand ma simt singurica, primesc un pup si-mi trece!

Cateodata sunt ganditoare. MMmi-e dor de mami si de tati. Oare ce-or fi facand?

Invat sa pazesc curtea

Fiica risipitoare

2010-11-12T21:54:00.002+02:00

Fac parte din oamenii care nu reusesc sa puna bani deoparte. Nici macar putini, cat sa am pentru zilele negre. Daca stau bine sa ma gandesc, niciodata nu am avut pusculita si nici nu mi-am strans bani pentru a-mi cumpara ceva anume. Cum i-am avut, imediat i-am cheltuit.

Nici macar acum cand am propriul meu salariu si nu mai stau cu mami si cu tati, tot nu m-am schimbat. Cateodata, cand dau de fundul sacului, ma asez si incerc sa imi dau seama pe ce s-au dus banii. Atunci imi vine sa ma urechez singura ca am risipit totul pe...nimic. Asta fac acum, cand mi-ar trebui mai multi bani pentru niste cumparaturi. Adica in loc de o pereche de papucei, as vrea sa am buget de doua... Ce as putea face sa mai economisesc si eu? Aveti vreo strategie prin care puneti bani deoparte? Astept sfaturi. Va rog!!!

Marea mutare...

2010-11-06T00:46:00.001+02:00

...se va petrece in cateva ore. Nici nu m-as fi gandit cate lucruri am adunat in doar doi ani de cand m-am mutat in Bucuresti! Doar cand a trebuit astazi sa le strang in cutii si in saci, am realizat cate chestiute ma inconjoara si de care simt ca nu ma pot desparti. Am regasit cadouri, felicitari, suveniruri si notite pretioase pe care le-am impaturat cu grija. Pe toate le iau cu mine, in noua casuta.